Legea talionului, iubirea vrăjmaşilor, sau păgânism absolut?

Una dintre duminicile de peste anul liturgic ortodox  – duminica a XIX-a după Rusalii – este numită „a iubirii vrăjmaşilor”. La Sfânta Liturghie se lecturează pasajul evanghelic următor: „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea; Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac. Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv.” (Luca 6, 31-36)

A aduce în atenţia cuiva astfel de cuvinte, în zilele noastre, este similar, în covârşitoarea majoritate a cazurilor, cu a-ţi atrage dezaprobarea, dispreţul chiar, cu argumentul că eşti „aerian”, „neancorat în realitate”, „neadaptat la sistem”, „neproductiv”.

Însă, la drept vorbind, prima frază place, „sună bine” oricărui muritor, îndeosebi celor strâmtoraţi de „tratamente nedrepte” ale altora, şi este, de altfel, cuprinsă în româneasca vorbă populară: „Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”

Cum rămâne însă cu restul pasajului? Cu iubirea pentru cel care nu numai că nu te iubeşte, dar te şi urăşte; cu facerea de bine celor care nu numai că nu-ţi fac binele, dar îţi fac rău; cu creditarea celui care nu prezintă garanţii sigure că-ţi poate restitui împrumutul; cu tratarea milostivă, miloasă, caldă, înţelegătoare, a tuturor oamenilor, fie ei buni, sau răi. Căci aşa tratează Creatorul pe toţi oamenii, buni sau răi, cu milă, cu îndurare, cu răbdare.

Teorii se spun şi scriu multe, pe marginea acestora. Practica le validează sau nu. Este simplu să-i spui celui de lângă tine teorii, mai greu este să le aplici tu însuţi. Şi totuşi, întreg pasajul citat este o poruncă divină, un imperativ fără de care nu poţi fi creştin.

Duminica iubirii vrăjmaşilor este momentul în care te poţi întreba şi analiza onest, ca om, dacă eşti, la nivel mental, sufletesc, teoretic cel puţin, în secolul al XXI-lea creştin, sau ai rămas ancorat mental în perioada precreştină, a legii talionului; ori, mai grav, te poţi afla, în concepţie de viaţă, într-o construcţie ideatică absolut păgână, într-un univers idolatru, canibalizat şi vulgarizat la extrem, în care materia şi instinctele proprii fac legea, iar Dumnezeu şi poruncile Lui nu au loc.

Imagine: Mâna lui Dumnezeu, frescă din altarul bisericii Sfântul Mihail, din Veringendorf, landul Baden-Württemberg, cca. 1330, detaliu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 28 septembrie 2013.)