Regina Estera: femeia salvatoare a unui neam asuprit
Alături de Iudita, Estera este un alt model feminin vechi-testamentar de excepţie.
Şi ei i-a fost dedicată o carte în Vechiul Testament: Cartea Esterei. Întâmplările de acolo se petrec în timpul domniei regelui Artaxerxe I (Longimanus) (464-424 î.Hr.) al Babilonului, care avea ca robi pe evreii supuşi de antecesorul său Nabucodonosor, luaţi în robie din Ierusalim, împreună cu Iehonia, regele Iudei.
În al treilea an al domniei sale, regele Artaxerxe a făcut un mare ospăţ, iar după ce s-a îmbătat, el a poruncit reginei sale Vasti să vină cu „coroana regească pe cap, ca să arate popoarelor şi căpeteniilor frumuseţea ei, pentru că era foarte frumoasă.” (Estera 1,11) Regina Vasti nu s-a supus poruncii, iar Artaxerxe a decis oficial să acorde vrednicia de regină unei alte femei.
Au fost adunate cele mai frumoase fete din regat, în capitala Suza, pentru ca Artaxerse să-şi aleagă una de soţie. Evreul Mardoheu creştea şi el o fată, pe Estera, fiica unchiului său, care rămăsese orfană. „Fata aceasta era mândră la înfăţişare şi frumoasă la chip.” (Estera 2,7) Mardoheu a trimis-o şi pe ea să fie pregătită spre alegerea regelui, instruind-o să nu spună nimănui că este de neam evreu, iar nu asirian. Regele „a iubit pe Estera mai mult decât pe toate femeile, şi ea a dobândit bunăvoinţa lui şi trecere mai mult decât toate femeile, şi el a pus coroana domnească pe capul ei şi a făcut-o regină în locul Vastei.” (Estera 2,7)
Mardoheu a auzit despre un complot a doi eunuci împotriva regelui, i-a spus asta Esterei, aceasta la rege, iar Mardoheu a devenit astfel slujbaş respectat de Artaxerxe. Însă fiind evreu, el nu se închina oamenilor ca lui Dumnezeu, iar acesta a fost motiv bun pentru asirianul Aman, conducător de frunte numit de rege, invidios pe Mardoheu, să declanşeze masacrul împotriva tuturor evreilor din regat.
Estera putea fi singura lor scăpare, iar Mardoheu a povăţuit-o în acest sens. Decizia ei a fost: „Mergi, adună pe toţi Iudeii din Suza şi postiţi pentru mine; să nu mâncaţi şi să nu beţi trei zile, nici ziua, nici noaptea şi voi posti şi eu cu slujnicile mele şi apoi mă voi duce la rege, deşi aceasta este împotriva legii şi de va fi să pier, voi pieri“. (Estera 4,16)
Minunată, în culmea frumuseţii sale, Estera s-a dus nepoftită la Artaxerxe, l-a invitat la un ospăţ, a cerut şi obţinut uciderea lui Aman cel invidios pe evreul Mardoheu, care a preluat funcţia celui ucis şi a anulat deciziile lui Aman împotriva evreilor. Purim este sărbătoarea evreiască care comemorează această salvare.
Imagine: Regele Artaxerse și căpetenia Aman la ospățul Esterei, pictură de Rembrandt van Rijn, 1660.
(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 5 septembrie 2013.)
September 5, 2017 Cultura si Spiritualitate, Diverse