La antipodul frumoasei, dar imoralei şi viclenei Irodiada, se află un personaj feminin vechi-testamentar strălucitor: Iudita, o frumoasă văduvă înţeleaptă din Israel, onorabilă, care şi-a salvat întreg poporul.

Iuditei îi este alocată o carte din Vechiul Testament: Cartea Iuditei. Acolo se relatează pe larg despre faptul că regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului (605-562 î.Hr.), înfuriat de faptul că mai multe dintre popoarele vecine, între care şi evreii, i-au refuzat cererea de ajutor militar în războiul lui cu Arpaxad, regele mezilor, şi-a jurat să le distrugă. Astfel, după ce i-a învins singur pe mezi, l-a chemat la sine pe căpetenia oştirii sale, Olofern, şi l-a trimis împotriva tuturor celor ce-i nesocotiseră cererea de ajutor, spre a-i supune cu forţa.

Lui Olofern, în fruntea unei armate asiriene uriaşe, i-a reuşit acest deziderat. El a nimicit mai multe popoare şi le-a jefuit templele, ajungând şi în ţinuturile locuite de către evrei, în Câmpia Esdrelonului, unde şi-a aşezat tabăra.

Evreii au intrat în panică. Au luat măsuri de apărare, iar „întreg Israelul a strigat către Dumnezeu cu mare râvnă şi s-a smerit cu ardoare.” (Iudita 4,9)

Olofern s-a simţit extrem de ofensat de faptul că ei nu l-au întâmpinat cu supunere, cum o făcuseră alte neamuri. A cercetat originea dârzeniei lor, şi aflând că ei se supun lui Dumnezeu, Care îi apăra atunci când nu păcătuiau împotriva Lui, s-a pornit cu mai multă ură împotrivă-le, căci „cine este Dumnezeu afară de Nabucodonosor?” (Iudita 6, 2) A poruncit asedierea evreilor pe culmile lor muntoase, iar în câteva zile aceia rămăseseră fără apă, fără provizii, disperaţi.

Durerea conaționalilor ei a ajuns la urechile Iuditei, din seminţia lui Israel, văduvă de peste trei ani, care trăia în retragere, post şi frica lui Dumnezeu, deşi avea averi nenumărate „şi era frumoasă la stat şi fermecătoare la chip.” (Iudita 8, 7) Ea le-a vorbit înţelepţeşte conducătorilor, şi a hotărât să-şi salveze poporul de la nenorocire. S-a rugat lui Dumnezeu s-o ajute, apoi „s-a înfrumuseţat atât cât să poată cuceri privirile tuturor bărbaţilor care ar vedea-o” (Iudita 10,4), a luat merinde, şi a „emigrat” în tabăra lui Olofern, să-l „ajute”. L-a cucerit cu frumuseţea şi înţelepciunea ei, el s-a îmbătat la ospăţ, iar ea i-a tăiat capul, ducându-l ofrandă evreilor.

Asirienii din tabăra lui Olofern rostiseră un adevăr imuabil, la vederea Iuditei în „teritoriul” lor: „Cine poate să dispreţuiască un astfel de popor care are în el asemenea femei?” (Iudita 10,19) Irodiada a făcut nedreptate; Iudita a făcut istorie.

Imagine: Iudita și Olofern, pictură de Jacopo Robusti Tintoretto, cca. 1577.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 3  septembrie 2013.)