Timpul, ca răgaz al pregustării veşniciei

În goana societăţii consumiste, omul pierde cu multă uşurătate sensul profund al timpului. Biserica a păstrat unităţi de măsură „arhaice” pentru timp, iar cel care-şi ia răgazul de a „sări” din când în când din timpul astronomic descoperă că „timpul bisericesc” este, de fapt, un „supra-timp”.

Că există o diferenţă reală, nu imaginară, între timpul astronomic şi cel bisericesc, o demonstrează realitatea. O mirare constantă a vesticilor vizează lungimea slujbelor religioase ortodoxe, şi faptul că ortodocşii participă la slujbe, de regulă, în picioare iar nu şezând.

Însă un ortodox practicant, acomodat cu profunzimile Ortodoxiei, nu poate înţelege nedumerirea vesticilor, căci pentru el dialogul cu Dumnezeu nu este o corvoadă cuantificabilă în număr de minute sau ore, ci o ieşire din timpul banal cotidian înspre inefabilul veşniciei.

De altfel, şi Vestul avea o altfel de percepţie a timpului, înainte de instaurarea consumismului atroce. Consumismul a devorat concepţiile spiritualizate asupra vieţii, implicit percepţia timpului. Şi finalmente se autodistruge, fiindcă resursele viabile limitate de care dispune omenirea nu pot alimenta la nesfârşit atitudinea devoratoare instaurată de câteva decenii bune. Perioada de recesiune economică pe care o (tot) traversăm demonstrează fără dubii nevoia de limitare a consumului, în scopul auto-conservării speciei.

În categoria limitării consumului se poate înscrie şi limitarea consumului timpului cu lucruri ne-esenţiale. Încadrarea constantă a omului în timpul „îmbisericit” – timp al dialogului cu Dumnezeu, cu inefabilul – ar trebui să fie o prioritate pentru orice persoană conştientă de sine. Asta ar dezamorsa multe blocaje, atât la nivel personal, cât şi social. Căci viaţa privită şi trăită prin prisma veşniciei, a lui Dumnezeu, capătă alte valenţe decât are viaţa strict materialistă, consumistă.

Nu numai colţul de rugăciune de acasă sau uşa bisericii sunt porţi ale tunelului de ieşire din timp înspre veşnicie. Ci şi fiecare clipă, în orice loc. La început de an nou bisericesc, fiecare îşi poate propune evadări cât mai dese în veşnicie.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 4 septembrie 2012.)