Irodiada: prototipul femeii obraznice şi viclene

În contextul martiriului Sfântului Ioan Botezătorul, Evanghelia face referire la un personaj feminin puţin luat în consideraţie – ca anti-model – de către cei care citesc sau cunosc, în mare, faptele biblice majore.

Evaghelistul Matei este cel care relatează „litigiul” Sfântului Ioan Botezătorul cu tetrarhul Irod Antipa (4 î.e.n.-39 e.n.) şi concubina acestuia, soţia fratelui său Filip, pe nume Irodiada: „Irod, prinzând pe Ioan, l-a legat şi l-a pus în temniţă, pentru Irodiada, femeia lui Filip, fratele său. Căci Ioan îi zicea lui: Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie. Şi voind să-l ucidă, s-a temut de mulţime, că-l socotea pe el ca prooroc. Iar prăznuind Irod ziua lui de naştere, fiica Irodiadei a jucat în mijloc şi i-a plăcut lui Irod. De aceea, cu jurământ i-a făgăduit să-i dea orice va cere. Iar ea, îndemnată fiind de mama sa, a zis: Dă-mi, aici pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Şi regele s-a întristat, dar, pentru jurământ şi pentru cei care şedeau cu el la masă, a poruncit să i se dea. Şi a trimis şi a tăiat capul lui Ioan, în temniţă. Şi capul lui a fost adus pe tipsie şi a fost dat fetei, iar ea l-a dus mamei sale.” (Matei 14,3-11)

Decapitarea Sfântului Ioan a fost, aşadar, „opera” directă a lui Irod, decizia sa; dar a fost, mai întâi, „opera” unei femei pe cât de obraznică, pe atât de vicleană.

Se ştie că femeile obraznice recurg la viclenii; doar femeile cinstite, demne, onorabile sunt şi curajoase, ele acţionează direct, fără a manipula bărbaţi slabi, spre a-şi atinge scopurile.

Se poate lesne presupune că Irodiada va fi fost o femeie foarte frumoasă fizic, fără principii morale, fără ruşine de oameni, şi – cum altfel?! – fără scrupule. Căci doar o astfel de femeie şi mamă se poate „muta” din domiciliul conjugal la cumnatul ei, cu fata ei – probabil adolescentă – de mână. Şi doar o astfel de femeie îşi poate lăsa fata să-şi etaleze nurii în faţa unchiului ei şi a unei mulţimi ameţite de alcool, încât acela să-şi piardă minţile la propriu, în faţa prezenţei lascive a nepoatei. Culmea neruşinării a fost momentul când mama a îndemnat-o pe fata fără minte să ceară nimic altceva de la unchiul ei, pentru „prestaţie”, decât capul unui nevinovat, al unui inocent, la antipodul vieţii lor mizerabile. Irod – fricos în esenţă, căci se temuse de mulţime să-l omoare pe Ioan – a cedat cererii obraznice, fiind înfrânt de propriul orgoliu îmbălsămat în aburi de alcool şi hormoni încinşi.

În Basilica San Marco, din Veneţia, se află una dintre puţinele reprezentări ale Irodiadei, în mozaic. Tabloul s-ar putea numi, simplu: „Obrăznicia vicleană pe tron”.

Imagine: Mozaic reprezentând-o pe Irodiada și pe fiica sa, Baptisteriul Bazilicii San Marco – Veneția,  cca 1350.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 31 august 2013.)