Biserica evanghelică fortificată din Cincu, județul Brașov

În categoria construcțiilor religioase de tip romanic din Transilvania, biserica din localitatea Cincu, odinioară Șinca Mare sau Grossschenk (Hanul Mare) în germană, este considerată cea mai mare bazilică romanică ridicată într-un sat. În plus, ea are particularitatea că este construită pe o colină care coboară abrupt pe trei laturi, astfel încât nu a fost nevoie să fie apărată decât pe latura de vest, celelalte laturi fiind apărate în mod natural, de către relief.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea, primii dintre coloniștii germani sosiți în sudul Transilvaniei întemeiau, între râurile Hârtibaciu și Olt, localitatea Cincu Mare, care nu mult după aceea avea să devină Scaunul de Schenk (1329), care avea în componența sa 22 de localități.

Biserica cu hramul Sfintei Fecioare Maria a fost construită, după toate probabilitățile, în prima jumătate a secolului al XIII-lea, pe o terasă care se înalță cu circa 20 metri deasupra localității actuale. Este o bazilică romanică cu turn clopotniță deasupra capătului vestic al navei centrale, dar și cu o soluție arhitectonică unică pentru Transilvania: două turnuri care flancau la est navele laterale, având în interiorul lor capele, turnuri care au fost însă demolate, în decursul timpului, până la nivelul acoperișului.

Modificarea bazilicii inițiale și fortificarea ei, în prima parte a secolului al XVI-lea, au schimbat mult înfățișarea inițială a construcției, aceasta putând fi reconstituită cu ajutorul indicațiilor oferite de către materialele de construcție diferite, la construcția inițială fiind folosită piatra de carieră, iar ulterior doar cărămidă.

Nava centrală, cu înălțimea de 12 metri, era de două ori mai înaltă decît navele laterale. Navele laterale erau iluminate prin ferestre semicirculare, dintre care s-au păstrat doar două, pe latura sudică. Alte două ferestre erau construite deasupra arcului triumfal, în peretele estic al navei principale, astăzi ele fiind vizibile doar din podul bisericii.
În interiorul bisericii, despărțirea dintre nava principală și cele laterale s-a realizat prin cinci perechi de stâlpi dreptunghiulari care poartă șase arcade semicirculare. Deasupra celei de-a doua arcade sudice a navei principale se păstrează singura fereastră biforă, de factură romanică. În total, biserica avea un număr de 12 ferestre bifore, corespunzând arcadelor navelor laterale. 11 dintre ele au fost îndepărtate, fie la renovările de factură gotică, de la începutul secolului al XVI-lea, fie în secolul al XVIII-lea, cu ocazia construirii celor două balcoane ale navelor laterale, destinate tineretului. Decorațiile se încadrează în stilul romanic târziu.

Începutul fortificării bazilicii, la începutul secolului al XVI-lea, poate fi pus în legătură cu o indulgență papală, în urma căreia au fost procurate materialele de construcție necesare. Modificările aduse atunci bisericii romanice inițiale au fost substanțiale. Tavanul din lemn al navei principale, periculos în contextul perfecționării armelor de foc, a fost înlocuit cu o boltă în leagăn, cu rețea de nervuri din teracotă. Bolta a fost construită mai jos decât ferestrele romanice, ceea ce a impus construcția ferestrelor gotice de pe latura sudică. Absida romanică a navei principale a fost dărâmată până la bază, fiind construită una nouă, pentagonală, pe fundația celei inițiale. Corul a fost înzestrat cu o boltă asemănătoare celei a navei principale, și a fost prevăzut cu o galerie de apărare acoperită, sprijinită pe contraforți, în partea superioară creându-se arcuri, prin care putea fi turnată apă încinsă sau smoală. În peretele nordic al corului s-a realizat un tabernacol nișă, cu decorație gotică târzie.

Pe bolta navei centrale se păstrează o inscripție datată 1526, cu numele meșterilor de atunci ai bolților bisericii.

Tot atunci s-a înălțat și turnul de vest al navei centrale, cu încă un etaj. El îndeplinea și funcția de donjon, având, în total, cinci etaje, și fiind prevăzut cu două scări interioare, care urcau până la primul etaj, astăzi zidite. Se presupune că portalul vestic a fost atunci zidit, închis, pentru sporirea siguranței, intrarea în biserică fiind direcționată pe laturile de sud și nord. Portalul vestic se păstrează doar fragmentar, fiind descoperit la renovările din 1970. El denotă similitudini cu portalurile romanice ale bisericilor din Cisnădie și Cisnădioara.

Biserica a avut zid împrejmuitor și în forma sa inițială, romanică, însă la începutul secolului al XVI-lea s-a fortificat, fiind construite ziduri de apărare pe două rânduri, prevăzute cu 9 turnuri. Se mai păstrează doar turnul de pe latura sud-vestică, care a îndeplinit rolul de primărie. Fortificațiile bisericii au fost distruse după anul 1894.

Evoluția arhitectonică a bisericii evanghelice din Cincu reflectă evoluția înțelesului spațiului sacru, în Evul Mediu transilvănean: de la destinația inițială de „Casa lui Dumnezeu”, sau locul prin excelență spiritual, al izbăvirii de dușmanii nevăzuți și al întăririi comuniunii omului cu Dumnezeu, clădirea bisericii a devenit, sub presiunea pericolelor războaielor și a nevoii imperioase de apărare și protecție, „loc de refugiu și apărare în fața dușmanilor văzuți”.

Din secolul al XIX-lea, ea și-a pierdut această din urmă destinație, fortificațiile medievale fiind, la marea majoritate a bisericilor și burgurilor săsești, lăsate în paragină, sau chiar distruse.

Provocările istorice fără precedent ale secolului al XX-lea – cele două războaie mondiale, deportarea sașilor, comunismul și apoi exodul sașilor către Vest – au lăsat majoritatea lăcașurilor de cult atât de falnice odinioară, fără oameni.

Secolul al XXI-lea, cel al secularizării galopante, este unul decisiv în păstrarea sau renunțarea la trecutul arhitectonic, cultural și spiritual frumos, reflectat în sute de construcții ecleziastice și civile de pe teritoriul României. Dacă viitorul va mai păstra aceste minunate mărturii ale trecutului, sau totuși nu, depinde de oamenii prezentului.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 11 iunie 2016.)