Constantin Vodă Brâncoveanu cel Sfânt: ctitor prin excelenţă

În afară de comemorarea sa ca sfânt, în Biserica Ortodoxă, Constantin Brâncoveanu este aproape neevidențiat de către români. Deşi el are o contribuţie majoră la identitatea României: este ctitorul unui stil românesc de anvergură, stilul brâncovenesc, o împletire fascinantă de Bizanţ, Renaştere, Valahie şi influenţe orientale. Tabloul votiv de la Mânăstirea Hurezi – piatra de temeluire a stilului brâncovenesc – îl reflectă întru totul pe ctitorul Brâncoveanu.

A ctitori ceva este un act care nu pare la îndemâna oricui. Şi totuşi, fiecare om este un ctitor. Principala ctitorie a fiecaruia dintre noi suntem chiar noi înşine. Fiindcă venim în această lume cu un dat genetic, suntem deja ctitoriţi, fondaţi de către Dumnezeu şi înaintaşii noştri, dar suntem, totodată, în foarte mare măsură, proprii noştri ctitori.

Suntem, apoi, fiecare dintre noi, ctitorii familiilor pe care ni le întemeiem, la vârsta adultă, şi îndeosebi ai propriilor copii. Conceperea, naşterea, creşterea şi educarea de copii este actul de ctitorie umană de cea mai înaltă însemnătate, fiindcă în acest act omul se face împreună-ctitor, împreună-creator cu Dumnezeu Creatorul primului om – Adam.

În ansamblul ctitoriilor umane intră şi toate persoanele cu care interacţionăm în viaţă, şi faţă de care avem îndatorirea morală de a le zidi, iubindu-le, iar nu de a le dărâma, urându-le.

Iar cei înzestraţi cu talente şi disponibilităţi materiale deosebite ctitoresc edificii, mai mari, mai mici. Edificiile lor poartă, inevitabil, amprenta a ceea ce au ctitorit în sine, ca oameni; şi potenţează, pe de altă parte, ctitorirea de sine. Căci orice ctitorie veritabilă nu te epuizează, ca om, dimpotrivă, te îmbogăţeşte în valoare, în iubire de Dumnezeu – Ctitorul, Creatorul omului şi al întregii Creaţii -, şi de om – fratele tău.

Viaţa, edificiile şi moartea lui Vodă Brâncoveanu îl plasează, cu certitudine, în galeria celor mai mari ctitori de aici şi de pretutindeni: s-a ctitorit frumos pe sine, în frica lui Dumnezeu şi în respectul profund pentru rădăcini; şi-a ctitorit frumos familia, copiii, în aceleaşi valori; a ctitorit şi edificii monumentale şi a lăsat urmaşilor o ţară liberă, neatârnată. Pecetluind totul cu sângele său şi al familei sale.

S-ar cădea, poate, ca măcar uneori, să ne plecăm fruntea pe lespedea mormântului său, în semn de gratitudine, de respect. Şi, cel puţin în astfel de ocazii, să  ne privim mai onest pe noi înşine, mai responsabil şi, de ce nu, mai edificator pentru noi şi pentru alţii.

Imagine: Familia Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, tabloul votiv de la Mănăstirea Hurezi – Vâlcea, frescă realizată de pictorii Constantin Ioan, Andrei, Stan, Neagoe și Ichim,  1694, detaliu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 17 august 2013.)