Adormirea Preacuratei Născătoare de Dumnezeu

Pe data de 15 august, este o Sărbătoare a Născătoarei de Dumnezeu comună întregii Biserici: a Răsăritului şi a Apusului. Marcată de festivităţi speciale, ea are şi o imnografie elaborată, după cum este şi iconografia ce reprezintă în imagini ceea ce îndeobşte este cunoscut sub denumirea de „Adormirea Maicii Domnului”.

De regulă, atunci când Biserica comemorează, în calendarul ei, vreun sfânt, această dată este sinonimă cu ziua morţii sale pământeşti, care este, totodată, ziua de naştere a acelei persoane în Cer, în Împărăţia fără de sfârşit a lui Dumnezeu. Şi totuşi, numai la foarte puţini dintre sfinţi se face referire la „adormirea” lor, în calendar sau sinaxar.

În cazul Maicii lui Dumnezeu, această referire expresă a fost necesară, pentru sărbătoarea de pe 15 august, şi din considerentul că, în decursul anului bisericesc, ei îi sunt alocate mai multe sărbători, nu doar una, ca la majoritatea sfinţilor. De altfel, anul bisericesc ortodox începe (pe 1 septembrie) şi se sfârşeşte cu două sărbători alocate Mariei: Naşterea Maicii Domnului şi Adormirea ei. Şi acest aspect evidenţiază în mod logic rolul şi locul Fecioarei Maria în istoria mântuirii, a salvării, a recuperării neamului omenesc din păcatul adamic al neascultării de Dumnezeu, al trufiei omului de a se considera independent de Dumnezeu, dar la fel de „deştept”, dacă nu cumva chiar „mai deştept” decât El, Cel care a creat, din nimic, Cosmosul întreg, şi finalmente pe regele Cosmosului: omul însuşi.

În spaţiul liturgic ortodox, icoana acestui eveniment din istoria umanităţii, nu doar a Maicii Domnului, este reprezentată în partea de vest a navei bisericii, opusul Sfântului Altar, unde pe calotă este reprezentată „Platytera”, Maica Domnului „mai încăpătoare decât cerurile”. În absidele de la sud şi nord ale bisericii sunt reprezentate, pe calotele aferente, Naşterea Domnului Hristos, respectiv Învierea Sa.

Reprezentarea imaginară elementară a crucii incluse în planul arhitectural al oricărei biserici, cumulată cu imaginile iconografice mai sus arătate, ce marchează capetele respectivei cruci, dau logica înţelegere a faptului că spaţiul sacru al bisericii, urmaşa Templului Vechiului Testament – casa lui Dumnezeu – se subsumează, în esenţă, Mântuitorului Iisus Hristos – Dumnezeul Întrupat în istorie, şi Maicii Domnului – „scara” pe care care Dumnezeu S-a coborât pe Sine la măsura omului, ca să-l ridice pe om la tot mai multa asemănare cu Dumnezeu.

15 august este nu doar o mare sărbătoare a plinătăţii Bisericii, ci şi un timp al roadelor pământului. S-ar cuveni a ne cuantifica real, în acest context, şi roadele noastre, fizice, dar, nu în ultimul rând, pe cele spirituale, sufleteşti.

Imagine: Adormirea Maicii Domnului, mozaic din biserica Chora/Kariye Museum din Constantinopol/Istanbul, începutul secolului al XIV-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 15 august 2013.)