De la aristocraţia lumii, la cea a Duhului: Sfântul Luca al Crimeii

Pe data de 11 iunie, calendarul ortodox face și comemorarea unuia dintre sfinţii oarecum contemporani nouă: Arhiepiscopul Luca al Crimeii (1877-1961).

Destinul acestui om este unul deloc comun. Născut în anul 1877, într-o familie rusă cu tradiţie nobilă, tânărul Valentin Voino-Iaseneţki a primit o educaţie aleasă, optând, la început, pentru studierea picturii, la Academia de Arte Frumoase din Kiev. A abandonat aceste studii însă, în favoarea Medicinii, pe care a studiat-o în acelaşi oraş, ajungând un medic chirurg de excepţie, profesor universitar. A participat ca medic voluntar la războiul ruso-japonez din anul 1904, şi s-a căsătorit cu Ana, dobândind împreună patru copii.

În anul 1917, chirurgul se stabilea, împreună cu familia, în oraşul Taşkent, pe post de medic şef al spitalului de acolo. O boală incurabilă a cauzat moartea prematură a soţiei, el rămânând singur cu cei patru copii. În anul 1921 a fost hirotonit preot, iar apoi s-a şi călugărit, cu numele de Luca, ajungând, în anul 1923, episcop de Taşkent. Imediat a fost arestat de către bolşevicii atei.

Au urmat ani mulţi de deportări şi suferinţe atroce în închisorile sovietice, unde a primit totuşi aprobarea de a opera deţinuţii bolnavi. De la suferinţele din închisori a orbit mai întâi de ochiul drept, mai târziu apoi, de amândoi. A fost eliberat din detenţie în anul 1946, fiind numit episcop de Crimeea.

Episcopul Luca și-a exercitat misiunea episcopală fără frică, cultivând credinţa creştină nu doar în sufletele ateilor, ci şi în ale celor de alte religii. S-a mutat în veşnicie pe data de 11 iunie 1961, trupul său neputrezit fiind aşezat, din anul 1966 – când a fost canonizat sfânt – în catedrala din oraşul Simferopol, din Peninsula Crimeea.

Sintetizând o astfel de viaţă, poţi spune că ea a fost un lung şir de suferinţe. Iar comparând vremurile de vitregii istorice în care un astfel de om a trăit şi s-a sfinţit – alegând mereu binele, frumosul, virtutea în numele lui Hristos Cel veşnic viu, cu cele pe care noi le trăim – grăbindu-ne a ne însuşi fără prea multă opoziţie superficialitatea şi vulgaritatea lor, am avea suficiente motive de a reflecta dacă nu cumva exagerăm cu nesfârşitul vaiet asupra vitregiei vremurilor, şi a începe a „planta” noi înşine, fiecare la locul şi în contextul lui, frumosul şi virtutea, în locul urâtului şi al degradării morale. Exemplul Sfântului Luca al Crimeii poate sluji oricui, în acest sens. Iar mijlocirile sale la Tronul Sfintei Treimi sunt, cu certitudine, de mult folos celor care i le cer.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 11 iunie 2013.)