Pe urmele sfinţilor, în căutarea sensului pierdut

Pe data de 27 mai, Ortodoxia îl celebrează pe Sfântul Ioan Rusul, cel din Insula Evia. Este cumva o „modă” a ultimelor decenii pelerinajul la biserica unde se păstrează relicvele acestui sfânt, ca şi la alte locuri cu relicve de sfinţi. Lucru ce duce, pe de o parte, la bagatelizarea şi minimalizarea până la desacralizare a evlaviei unora; iar pe de altă parte, la logica întrebare pentru mai puţin credincioşi sau necredincioşi: de ce „se îngrămădeşte” lumea la „pupat moaşte”, cum peiorativ se exprimă ei?

Într-o societate ieşită buimacă – din toate punctele de vedere – dintr-un sistem totalitar care i-a ucis elitele intelectuale şi spirituale, aşa cum este societatea românească, şi în care, în plus, există libertate de mişcare şi de exprimare, este firească mişcarea oamenilor. Chiar şi mişcarea în virtutea inerţiei, sau din spirit de turmă. Inclusiv deplasarea lor în locuri de pelerinaj celebre sau mai puţin celebre se încadrează, nu de puţine ori probabil, în aceste categorii.

Însă, dincolo de categorisiri simpliste maliţioase cu aer doct, dar în esenţă lipsit de respect pentru valorile altora, se poate pune fireasca întrebare despre resorturile interioare reale care îi îndeamnă pe oameni să umble „după sfinţi şi minuni”, după soluţii la probleme pe care ei le consideră insurmontabile, după miracole care să le preschimbe viaţa în care nu se prea simt confortabil.

Deşi, aşa cum uneori şi media maliţios prezintă lucrurile, puţini dintre cei întrebaţi despre rostul pelerinajelor lor ştiu să răspundă logic la întrebare, un răspuns logic există. Dorul, nevoia de Absolut, de ieşire din precaritatea şi efemerul acestei vieţi, îl împinge pe om, oricare ar fi el, către sfinţi, către repere care se află dincolo de hotarele acestei lumi şi vieţi.

Desigur, omul simplu nu ştie să-şi explice raţional nevoia de Absolut, dar o are; la fel cum o are şi omul complicat în gândire, care, din dorinţa ostentativă de a nu „se amesteca cu gloata ignorantă” are adesea o atitudine ostilă faţă de astfel de manifestări, cum sunt pelerinajele la sfinţi. Dar aceasta nu înseamnă că nu-şi manifestă nevoia de Absolut. Manifestările acestei nevoi variază mult la minţile complicate, după cum de astfel de manifestări variate nu sunt scutiţi nici practicanţii religiilor, indiferent care ar fi ele. Căci practicarea religiei, inclusiv sub forma pelerinajelor, nu înseamnă, în mod automat, faptul că respectiva persoană este ferită de deraieri grave.

Într-o societate pluralistă cu un spectru imens de oferte, inclusiv spirituale, omul postmodern este, nu de puţine ori, pus în faţa unor alternative pe care el nu le poate alege liber, deşi, teoretic, trăieşte într-o societate liberă. Nu le poate cântări logic, cumpătat. Şi atunci, în funcţie de diverşi factori care-i influenţează viaţa, confortul fizic, psihic şi spiritual, alege deseori contradictoriu, din multitudinea de oferte. Şi trăieşte ca atare, adică contradictoriu.

Căci, realist gândind, într-o societate cu atât de mulţi practicanţi ai pelerinajelor, amprenta moralei şi eticii creştine ar trebui să fie mult mai vizibilă. Asta ne-ar transforma într-o societate de tipul celor vestice, construite, precum se ştie, pe etica protestantă. Care este creştină, nu păgână. Are fundamentul în Biblie, nu în alte părţi. Respectul real de sine şi pentru celălalt ar fi un mare câştig al unei astfel de transformări.

Pentru a ajunge la această societate a respectului, a realei demnităţi umane, trebuie să ne aflăm sensul, rostul, ca persoane individuale şi ca entităţi sociale. Sfinţii sunt repere pentru descoperirea sensului, dar nu oferă omului sens simpla deplasare până la relicvele lor. Ci cunoaşterea şi asumarea personală a virtuţilor lor, care i-au sfinţit. Până la astfel de evoluţii spectaculoase însă, celor care au decenţa recunoaşterii valorii reale le rămâne mereu posibilitatea omagierii sfinţilor, inclusiv prin cinstirea relicvelor lor. Nu este ruşinos a-ţi pleca genunchii în faţa unora care-ţi sunt superiori prin viaţa, idealurile şi îndeosebi prin faptele lor.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 27 mai 2014.)