Oameni care înfrumuseţează istoria, nu doar se află în ea

Data de 21 mai, la care Biserica Ortodoxă îi celebrează pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, este una dintre ocaziile în care românii pot reflecta nu doar la Împăraţii Imperiului Roman de Răsărit, celebraţi în respectiva zi, dar şi la alţi Constantini şi alte Elene, mai apropiaţi în timp de noi.

Istoria mai veche şi mai nouă ne oferă modele şi contra-modele de personalităţi publice româneşti care ne-au marcat cultura, devenirea noastră comunitară ca naţie, ca popor. Am ales a reflecta la un Constantin Domnul şi la o Elena Doamna destul de puţin aduşi în atenţia noastră, deşi ne-au civilizat: Domnitorul Constantin Mavrocordat şi Doamna Elena Cuza.

Constantin Mavrocordat (1711-1769), domn din perioada fanariotă, în tulburele veac al XVIII-lea, în amândouă Principatele Române, pe rând, este cel care  introdus o sumă de reforme foarte progresiste, între care una de importanţă aparte: a suprimat iobăgia în Ţările Române, mai întâi rumânia în Țara Românească (în 1746), apoi vecinia în Moldova (în 1749).

El s-a născut la 27 februarie 1711, la Constantinopol, fiind fiul Domnitorului Nicolae Mavrocordat – ctitorul celebrei Mânăstiri Văcărești, el însuși un om învățat, care știa mai multe limbi străine, studiase filosofia și teologia, iar in țară a învățat și românește, şi a protejat ţăranii. Fiul său, Constantin, a fost crescut în ţară, şi a fost ales domn de către boieri, dovadă certă a aptitudinilor sale.

După două domnii scurte în Țara Românească, Constantin a fost mutat Domn în Moldova. Reîntors în Țara Românească în 1735, el a început să facă reforme, influențat fiind și de reformele austriece din Oltenia. În urma războiului ruso – turco – austriac (1736-1739), înlăturând diversele combinații ale puterilor, a obținut reunirea Olteniei la Țara Românească, prin Tratatul de la Belgrad, din 1739. Toate reformele sociale le-a aplicat și în Moldova. S-a îngrijit și de cele câteva școli existente, de cultura preoților, cărora le cerea să știe carte românească. A pus să se tipărească și cărți bisericești în românește. În 1769, în timpul ultimei domnii în Moldova, pe când Rusia se afla în război cu Poarta Otomană, Constantin Mavrocordat a ajuns prizonier și a fost  ucis de un soldat rus. Totuși, a fost înmormântat cu onorurile cuvenite unui Domn.

Elena Cuza (1825-1909), cunoscută și ca Elena Doamna, a fost soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi promotoarea Legii instrucţiunii publice şi a reformei agrare. Ea s-a născut la Iaşi, în familia postelnicului Iordache Rosetti. Copilăria și-a petrecut-o la moșia părinților de la Solești, în ținutul Vasluiului, primind de mică o educație aleasă, după severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directă a mamei. Elena a învățat limbile germană și franceză, pe cea din urmă folosind-o cu deosebită eleganță în corespondență. Împlinind cincisprezece ani, ea s-a stabilit la Iaşi, unde a fost introdusă în înalta societate. Aici l-a cunoscut pe Alexandru Ioan Cuza, cu care s-a căsătorit în 1844. Crescută de o mamă aprigă și autoritară, Elena avea o fire cu totul opusă soțului ei. Cuza nefiind un soț prea statornic, între ei s-au păstrat, totuși, întotdeauna, relații de respect.

Urmare a Unirii Principatelor din 1859, Elena Cuza a devenit Doamnă a României. La îndemnul soțului, pentru a nu se expune intrigilor, ea a plecat în 1860 la Paris. În această perioadă, în viața domnului intrase Maria Obrenovici, o doamnă de la curte, fiica cea mare a lui Costin Catargiu și mama viitorului principe al Serbiei, Milan. Doamna Elena a revenit în țară, la mijlocul anului 1862, pentru a face onorurile Curții, uimindu-i atât pe soț, cât și pe rivala sa. A contribuit, cu modestia și demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, fiind inspiratoarea fericită a Legii instrucțiunii publice, un act normativ de importanţă covârşitoare pentru modernizarea României. De asemenea, ea s-a aplecat cu deosebită înțelegere asupra situației precare a țărănimii, fiind o susținătoare energică a înfăptuirii reformei agrare.

Calitățile sale sufletești și educația primită au îndemnat-o să-și dedice întreaga sa viață și avere acțiunilor caritabile. Și-a început opera de binefacere la Bucureşti, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, și a încununat-o la Iaşi, unde a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”. Suflet generos, Elena Cuza a consimțit să-i adopte pe cei doi fii nelegitimi, Alexandru și Dimitrie, pe care soțul său îi avea cu prințesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atenție, ocupându-se de educația lor și înconjurându-i cu afecțiune maternă.

Elena Doamna, femeia plăpândă și sfioasă, a împărtășit cu stoicism exilul soțului detronat, iar după moartea acestuia, la 16 mai 1873, i-a păstrat memoria neîntinată, declarându-se singura în măsură să ierte slăbiciunile celui care-i fusese bărbat infidel. S-a retras, în ultimii ani de viaţă, la Piatra Neamţ, unde a murit în anul 1909, fiind înmormântată la Soleşti.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 20 mai 2014.)