Sfânta şi Marea Sâmbătă – coborârea Mântuitorului în iad

Sfânta şi Marea Sâmbătă – coborârea Mântuitorului în iad

Sâmbăta Mare este o zi de reculegere, în care se pomeneşte şederea Mântuitorului în mormânt - cu trupul - şi pogorârea Sa în iad - cu sufletul -, spre a-i lua de acolo, cu dumnezeiasca-I putere, pe toţi drepţii de la Adam până atunci. De l ...

Biserica Învierii, din Ierusalim

Biserica Învierii, din Ierusalim

Învierea lui Hristos, centrul și fundamentul credinței creștine, s-a petrecut în orașul Ierusalim, în locul marcat, din secolul al IV-lea, de o bazilică distrusă de către arabi și refăcută apoi la dimensiuni considerabile, în secolul al XII- ...

Vinerea Mare – moartea şi îngroparea Domnului

Vinerea Mare – moartea şi îngroparea Domnului

În toată istoria umanităţii, nu a existat un moment mai cutremurător ca acela al Vinerii Patimilor. Omul creat de Dumnezeu L-a ucis pe Fiul lui Dumnezeu, trimis în lume pentru a-l pune pe om în starea de demnitate pentru care el fusese creat: comun ...

Gabbatha, Lithostrotos sau locul Pardosit-cu-pietre

Gabbatha, Lithostrotos sau locul Pardosit-cu-pietre

În Săptămâna Patimilor lui Hristos - Fiul lui Dumnezeu făcut Om, pentru ca omul să intre în plenară comuniune cu Dumnezeu - este firesc a explora cu ochii minții locuri, clădiri, edificii religioase păstrate, respectiv construite în Ierusalim, ...

Joia Mare: cronica trădării absolute

Joia Mare: cronica trădării absolute

Joia Mare, numită în Biserica Vestului şi Joia Verde, comemorează mai multe evenimente din ultimele ceasuri dinaintea Patimilor Mântuitorului Iisus Hristos: spălarea picioarelor apostolilor de către El; Cina cea de Taină sau instituirea Tainei Sfi ...

Sfânta şi Marea Joi

Sfânta şi Marea Joi

Joia Mare aminteşte, mai întâi, faptul că Domnul Hristos a spălat, în semn de smerenie, picioarele apostolilor Săi (Ioan 13, 3-17), dând pildă creştinilor despre modelul întâistătătorului. Tot astăzi, la ultima Sa cină cu apostolii, numit ...

Sfânta şi Marea Miercuri – pomenirea  femeii care a uns cu mir pe Domnul Hristos, în Betania; vânzarea lui Iisus de către Iuda

Sfânta şi Marea Miercuri – pomenirea  femeii care a uns cu mir pe Domnul Hristos, în Betania; vânzarea lui Iisus de către Iuda

Referatele evanghelice consemnează că Mântuitorul Iisus Hristos a petrecut ziua de miercuri dinaintea răstignirii Sale în Betania, în familia lui Lazăr cel înviat din morţi şi a surorilor sale, Marta şi Maria, şi în casa lui Simon Leprosul. ...

Marţea cea Mare: pilda fecioarelor şi morala ei

Marţea cea Mare: pilda fecioarelor şi morala ei

În Lunea cea Mare, Biserica a rânduit, din vechime, a se face comemorarea lui Iosif cel vândut de către fraţii săi - prefigurare limpede a lui Iisus Hristos; şi a smochinului neroditor blestemat de către El - prefigurare a apusului Legii vechi, ce ...

Înţelepciunea de a ţine candela sufletului aprinsă

Înţelepciunea de a ţine candela sufletului aprinsă

Săptămâna Patimilor Domnului comemorează, în fiecare zi, câte un alt, sau alte evenimente ori personaje biblice cu rezonanţă specială pentru Răstignirea şi Învierea Domnului Hristos. După ce Lunea Mare a amintit despre pilda smochinului nero ...

Marţea Săptămânii Patimilor – pomenirea celor zece fecioare, cinci înţelepte şi cinci fără minte  

Marţea Săptămânii Patimilor – pomenirea celor zece fecioare, cinci înţelepte şi cinci fără minte  

Marţea cea Mare a fost alocată de către Biserică pomenirii celor zece fecioare, cinci înţelepte şi cinci fără minte. Evanghelia după Matei redă pilda acestor fecioare, cu referire la Împărăţia Cerurilor, adică la viaţa extra-materială, p ...

Page 3 of 512345