Săptămâna Luminată-bucuria întregii Creaţii

„Astăzi toate s-au umplut de lumină, cerul şi pamântul şi cele de sub pamânt” ne spune una dintre cântările pascale, ce se aud constant la slujbele bisericeşti de la Înviere şi până la Înălţarea Domnului. Dacă săptămâna anterioară Învierii stă sub spectrul Patimilor lui Hristos, al întunericului barbariei umane şi al morţii, cea de după Înviere a fost pusă de către Biserică sub spectrul Luminii prin excelenţă.

Învierea lui Hristos a scos din întuneric, din confuzie, din non-sens şi stricăciune, din distrugere, deopotrivă pe om – de la Adam şi până la ultimul născut din istoria umanităţii – şi natura, firea înconjurătoare, creată dintru început de către Dumnezeu pentru a-i sluji omului.

Ortodoxia subliniază acest aspect, ca pe o realitate profundă, îndeosebi la Bobotează şi la Înviere: Hristos a sfinţit şi restaurat natura umană şi firea înconjurătoare. Slujba de sfințire a apei, oficiată afară, la Bobotează, precum și părțile de slujbă și procesiunile cu înconjurul bisericilor, în Vinerea Mare și în noaptea de Înviere, arată tocmai acest lucru.

Se cade a reflecta, în aceste zile de Sărbătoare a sărbătorilor, şi cum ne raportăm noi, creştinii, la natura restaurată prin Înviere. Ca la o realitate sfinţită şi repusă în frumuseţea şi scopul ei primordiale, prin Jertfa şi Învierea lui Hristos; sau ca la un bun pe care-l folosim după propriile capricii, departe de scopul primordial, pângărindu-l, epuizându-l.

Dumnezeu, Sfânta Treime, l-a creat şi restaurat pe om – după căderea sa în păcat – exclusiv din iubire, spre a-l avea partener liber şi demn, în iubire, în comuniune, şi în împreună-lucrare/creaţie. Omul este om deplin în măsura în care iubeşte şi creează. Căci iubirea şi creaţia sunt elementele definitorii ale persoanei umane, ca şi ale Dumnezeirii, după prototipul Căreia omul este creat. Omul iubeşte pe Dumnezeu-Creatorul şi pe om-fratele său; şi creează, cu ajutorul facultăţilor sale intelectual-afective, folosind raţional firea înconjurătoare, înfrumuseţându-şi viaţa.

Acum este bun prilej a socoti cum şi în ce măsură iubim, sau totuşi urâm; cum şi în ce măsură creăm, sau totuşi distrugem.

Imagine: Hristos în slavă, frescă de pe cupola catedralei  Mânăstirii Mântuitorului Mirozhsky-Pskov, secolul al XII-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 19 aprilie 2012.)