Sâmbata cea Mare, când Cerul a fulgerat în iad

În Vinerea Mare sau a Patimilor, am comemorat, conform Sinaxarului: „scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insul­tele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa, şi înainte de toate, crucea şi moartea, pe care Fiul lui Dumnezeu le-a primit de bunăvoie pentru noi.” Dar şi: „mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, ce a fost răstignit împreună cu El.” Faptul că tâlharul cel onest – primul ajuns în rai, dintre muritori -, un anonim ucis alături de Hristos, are el însuşi o zi de comemorare, este mai puţin cunoscut sau ţinut în seamă.

Ce se celebrează, însă, în Sâmbăta Mare? Ei bine, în Sâmbăta Mare, creştinii celebrează, cu uimire şi în tăcere, coborârea la iad – cu sufletul – a lui Iisus Hristos. Foarte cuprinzător exprimă celebrarea Sâmbetei celei Mari imnele şi rugăciunile liturgice ortodoxe. Astfel, imnul Liturghiei celebrate în această zi, cântat la ieşirea cu cinstitele daruri, invită: „Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimica pământesc întru sine să nu gândească!” Sau, rugăciunea preotului, în taină, la intrarea cu cinstitele daruri, la oricare Liturghie celebrată, afirmă: „În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le, Cela ce eşti necuprins.”

Taina lui Hristos nu este doar aceea că El, Dumnezeul cel mai înainte de a fi lumea, S-a lăsat ucis de către omul creat de El, prin El, întru comuniunea cu El; dar şi aceea că El S-a dus încă şi în întunericul vechi cât Lucifer însuşi, să-Şi caute şi recupereze din întuneric chipurile asemănătoare Sieşi, care se sălăşluiseră acolo după căderea adamică din ascultarea iubitoare de Dumnezeu.

Coborârea lui Hristos la iad este un adevăr fundamental de credinţă, recunoscut dintru început de către întreaga Biserică, în Răsărit şi în Apus. Până la venirea lui Hristos în iad, toţi morţii – drepţi si păcătoşi -, de la Adam şi până atunci, mergeau în acelasi loc, numit de Apostolul Petru, în epistolele sale, „închisoare”, dar pe care Parinţii Bisericii îl numesc iad. Hristos coborând la iad a făcut cunoscută vestea cea bună tuturor morţilor, oricare le-ar fi fost folosul sau nefolosul ei. Cunoștinţă de venirea şi de opera Lui răscumpără­toare au luat acolo toţi, drepţi şi păcătoşi, dar n-au putut beneficia toţi de ea, ci numai drepţii.

Pe linia interpretării patristice s-a dezvoltat şi iconografia bizantină a zilei. Activitatea lui Iisus Hristos în iad, printre cei morţi, a fost tălmăcită de către Sfinţii Părinţi ca fiind îndreptată prioritar către Adam şi Eva, protopărinţii neamului omenesc prin care a intrat păcatul în lume, apoi şi către toţi cei din Adam. Întâi patriarhii, profeţii şi drepţii Vechiului Testament; după aceea, au fost vizaţi şi toţi drepţii dintre neamurile păgâne. Mântuitorul a mers acolo ca Împărat biruitor asupra morţii, a păcatului, a ia­dului şi a diavolului, dezlegând și eliberând din el pe cei ținuţi de el pe nedrept şi zdrobind puterea iadului. Pe nedrept se aflau acolo toţi drepţii din vechime, cei care aşteptaseră, crezuseră, în viaţa lor, în izbăvirea omului de către Dumnezeu, în refacerea, prin Harul lui Dumnezeu, a comuniunii iubitoare paradisiase dintre Creator şi om. Iar în aşteptarea lor, ei au trăit respectând legea divină sădită în conştiinţa oricărui om, şi pe larg tălmăcită şi încredinţată evreilor, poporul ales de Dumnezeu să-I fie fidel.

Celebrând coborârea Domnului în iad, Biserica oferă omului, totodată, speranţa, certitudinea că şi în iadul personal al fiecăruia poate coborî Hristos cel veşnic viu, descătuşând sufletele drepte. Căci după cum ne-drepţii cei din veac morţi nu au putut fi izbăviţi de întuneric prin coborârea lui Hristos în iad, la fel nici omul ne-drept nu poate aştepta izbăvire din chingile suferinţelor. Viaţa dreaptă, în legea lui Dumnezeu, aduce, cu certitudine, învierea sufletului, sălăşluirea lui vremelnică şi veşnică în Lumina lui Hristos.

Imagine: Coborârea Domnului la Iad, frescă din biserica Protaton din Careia – Athos, picată de Manuel Panselinos, datată cca. 1300.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 19 aprilie 2014.)