Biserica Domnească Sfântul Nicolae, din Curtea de Argeș

Orasul Curtea de Arges este celebru la români și în lume, îndeosebi pentru faimoasa sa catedrală episcopală, ctitoria domnitorului Sfânt Neagoe Basarab, de la începutul secolului al XVI-lea. Dar, înaintea ei, la Curtea de Argeș a fost Biserica Domnească Sfântul Nicolae, din secolul al XIV-lea.

Legenda ne spune că, voievodul Negru Vodă din Țara Făgărașului a descălecat peste Carpați, în zona Câmpulung Muscel, pe la începutul secolului al XIII-lea, el fiind socotit părintele viitorului stat centralizat Țara Românească.

Documentele istorice atestă că, în anul 1310, Basarab I a fost ales de către boieri drept domn al Țării Românești, numit fiind și „Întemeietorul”. El a stabilit Curtea domnească la Curtea de Argeș.

După obiceiul medieval al lumii creștine, orice domn sau nobil avea pe lângă reședința sa și un lăcaș de rugăciune. De aceea, și Basarab Vodă a pus temeliile, în capitala tânărului stat, unei biserici pe măsura nobleții dinastiei sale: Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, al cărei an de ctitorire este 1352, adică taman anul morții primului ei ctitor.

După moartea lui Basarab I (1310-1352), urmașii săi, Nicolae Alexandru (1352-1364) și Vladislav Vlaicu (1364-1377), au continuat lucrările, însă nu le-au finalizat nici ei. Radu-Vodă Basarab, sau Radu I (cca. 1377 – cca. 1383) este cel care avea să vadă finisată ctitoria înaintaşilor săi, sfințind biserica, el fiind reprezentat, alături de soția sa Ana, în tabloul votiv păstrat.

Această biserică este cel mai vechi monument de artă medievală păstrat în forma originală, din Țara Românească, și unul dintre cele mai valoroase din România, fiind, totodată, prima ctitorie bisericească domnească a Țării Românești.

Domnitorul Nicolae Alexandru, fiul lui Basarab I, este cel care pecetluiește si „actul de naștere” al organizării bisericești autohtone, el stabilind definitiv, în urma unor adrese diplomatice, subordonarea Țării Românești față de Constantinopol, iar nu față de Roma, aducând  la Argeș pe primul mitropolit al ţării, Sfântul Iachint de Vicina, care în 1359 a și primit recunoașterea oficială ca mitropolit, cu scaunul la Curtea de Argeș, din partea Patriarhiei de Constantinopol.

Însăși Biserica Domnească dă mărturie despre filiația constantinopolitană, bizantină, a românilor, ea fiind construită după modelul clasic de cruce grecească înscrisă, și pictată, cel mai probabil, de pictori din școala macedoneană de pictură bizantină, atât de celebră și valoroasă pentru moștenirea ei artistic-religioasă.

Din ansamblul domnesc de la Argeș s-au păstrat zidurile groase de împrejmuire, observându-se locul vechii porţi de acces, precum şi urmele unui bastion defensiv.

Atât reşedinţa, cât şi lăcaşul de cult au suferit diferite intervenţii de-a lungul istoriei. După mutarea capitalei Ţării Româneşti de la Curtea de Argeş la Târgovişte, spre finele secolului al XIV-lea, complexul s-a degradat continuu.

În 1750, biserica a fost reparată şi întărită, cu modificări, adăugiri şi o nouă frescă, peste pictura murală originală. Un incendiu din 1788 aproape a distrus-o, făcând necesare noi reparaţii. Acestea au avut loc abia în anul 1827, când s-a intervenit brutal și la arhitectură, și la pictură.

Dar, cea mai mare năpastă a venit peste comoara medievală de la Argeș la începutul secolului al XX-lea, când, arhitectul francez André Lecomte de Noüy, cunoscut adept al teoriei de restaurare conform căreia ce este vechi trebuie înlăturat, distrus, apoi refăcut, a propus autorităţilor române dărâmarea monumentului, pentru a fi apoi restaurat prin reconstruire din temelii.

În 1911, administraţia de stat hotărâse dărâmarea bisericii aflate în stare avansată de degradare. Locuitorii oraşului au protestat vehement, strângând si o sumă uriaşă pentru acea vreme, pentru ca biserica să fie reparată pe cheltuiala lor. Soarta monumentului a fost definitiv pecetluită de către istoricul Nicolae Iorga, care s-a dus personal acolo și a socotit-o, în virtutea tezaurului pe care-l poartă vechile ziduri, demnă de a fi păstrată cu multă grijă.

Lucrările de restaurare începute în 1911 au durat mai bine de un deceniu. Biserica Domnească nu doar că și-a dezvăluit nobila-i frumusețe din secolul al XIV-lea, prin eliminarea tuturor adăugirilor ulterioare, dar arheologii au descoperit încă o comoară, sub ea: 14 morminte domnești, șase fiind ale fiilor de domni. Al zecelea dintre ele, descoperit pe 31 iulie 1920, păstrat intact, ascundea în el rămășițele lui Radu I Basarab, cel care a terminat și a sfințit biserica. Statura lui, vesmintele și podoabele aferente descoperite atunci dau mărturie peste timp despre impozanța, fastul și strălucirea dinastiei ortodoxe a Țării Românești.

Ajuns la Argeș, în inima statului medieval Țara Românească, nu știi ce să admiri mai mult, din vechea Curte: statura sobră, dar elegantă, a Bisericii Domnesti, împodobită doar cu piatră de râu și rânduri de cărămidă; cele peste 300 de fresce bizantine surprinzător de bine păstrate;

pietrele mormintelor medievale din biserică; sau simplu, Pronia lui Dumnezeu, Care lucrează mereu în istorie, chiar și printre deciziile și faptele rele ale oamenilor, facând să triumfe binele, frumosul, atunci când măcar unii oameni vor asta.

Nu mai putin admirabilă este legenda care va fi cuprins un sâmbure de adevăr, conform căreia, Mucenița copilă Filoteea, ucisă de către însuși tatăl ei, fiindcă era prea milostivă, nu s-a lăsat mișcată din Târnovo decât atunci când s-a pomenit numele ctitoriei lui Radu I Basarab, unde s-a odihnit din 1396 până în anul 1893, când, datorită stării de degradare în care se afla biserica, relicvele ei sfinte au fost mutate.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 9 aprilie 2016.)