Imnul acatist al Maicii Domnului

Săptămâna a cincea a Postului Mare este alocată de către Biserică unui nou impuls spiritual de proporţii, în ascensiunea spirituală a sufletului spre Săptămâna Patimilor şi Înviere: deniile de miercuri şi vineri seara, prima alocată Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar cea de-a doua Imnului Acatist al Născătoarei de Dumnezeu.

Orice creştin ortodox, fie el şi nepracticant, a citit sau ascultat, măcar o dată în viaţă, un acatist închinat Maicii Domnului sau vreunui sfânt. Acatistele – imne bisericeşti de tradiţie bizantină care se rostesc şi repectiv ascultă din poziţia de neşedere pe scaun – sunt forme de preamărire şi invocare a respectivei persoane la care ele fac referire. Credincioşii le citesc, de regulă, pentru a cere insistent ajutorul lui Dumnezeu şi mijlocirile sfinţilor.

Însă, dincolo de latura lor de cerere, acatistele au, cele mai multe, şi o frumuseţe literară de excepţie. Iar Acatistul Născătoarei de Dumnezeu este, şi el, o mostră de frumuseţe literară. Câteva „versuri“ ale sale merită îndeosebi citate şi reţinute: „Bucură-te, scara cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu; Bucură-te, pod, care treci la cer pe cei de pe pamânt; Bucură-te, ceea ce covârşeşti mintea celor înţelepţi; Bucură-te, ceea ce luminezi gândurile celor credincioşi; Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu.“

Cât priveşte ajutorul mult-aşteptat al cinstitorilor Maicii Domnului, următorul vers de acatist este edificator: „Bucură-te, stâlp de foc, care povăţuieşti pe cei dintru întuneric.“ Cine a trăit măcar o singură dată lumina de gând şi de acţiune izvorâtă din rugăciunea adresată Maicii lui Dumnezeu, nu va înceta, mai apoi, să se încreadă în ajutorul Ei, cu nădejde, toată viaţa.

Cu totul special folositor ar fi, în contextul contemporan, următorul vers al acestui acatist: „Bucură-te, ceea ce ne curăţeşti de lucrurile cele întinate.“ Într-o societate bântuită de banalizarea limbajului, de subestimarea valorii cuvântului – oglinda exactă a inimii omului, căci Biblia ne învaţă că „din prisosul inimii grăieşte gura“ – , de vulgarizare, întinată de expresii şi imagini dintre cel mai neplăcute şi neodihnitoare urechilor şi ochilor, a invoca stăruitor ajutorul, mijlocirea Maicii lui Dumnezeu – curăţia, inocenţa, puritatea prin excelenţă – nu poate fi decât absolut benefic.

Imagine: Scenă din ansamblul „Imnul acatist al Născătoarei de Dumnezeu”, din pronaosul bisericii Mânăstirii Tismana-Gorj, executată de pictorul Dobromir cel Tânăr, cca. 1563-1564.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 20 aprilie 2013.)