Urcuşul spiritual

Duminica a patra din Postul Mare este dedicată de către Biserică Sfântului Ioan cel care a scris „Scara” – o lucrare de spiritualitate creştină bine cunoscută în Răsărit, îndeosebi. Este în logica lucrurilor ca, după decizia liberă de a-L urma pe Hristos în viaţa sa, de a fi iubitor şi mărturisitor de Cruce şi asumător neşovăielnic al crucii personale, omul să progreseze, să urce din punct de vedere spiritual.

Mişcarea – de dorit ar fi doar în sens de progres, evoluţie – este o lege intrinsecă atât a lumii fizice, cât şi a celei spirituale. Nimic nu stă pe loc în această lume, totul se mişcă, se transformă şi transformă. Aceasta este dialectica vieţii, a întregii Creaţii.

Sfântul Ioan Scărarul, vieţuitor în secolele VI-VII, o vreme în Mânăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai, apoi retras într-o peşteră din zona ei, a scris, la îndemnul stareţului unei alte mânăstiri sinaite – Rait – lucrarea mai sus amintită, spre a servi drept ghid de evoluţie spirituală vieţuitorilor călugări acolo retraşi pentru a-şi dedica viaţa în exclusivitate lui Dumnezeu. Din acest considerent, scrierea pare a-i avea în vedere doar pe călugări, iar nu pe toţi creştinii.

Însă, realitatea este că nu există două categorii de Evanghelii, ci doar una, nu există două „seturi” de porunci creştine – unul adresat călugărilor, altul ne-călugărilor, sau laicatului – ci doar unul şi acelaşi, valabil pentru toţi cei care sunt botezaţi în numele Sfintei Treimi. De aceea, lecturarea ei nu poate fi decât benefică oricărui doritor de evoluţie spirituală.

O afirmaţie din primele capitole ale cărţii – cuprinsă în integralitatea ei, în traducerea românească a Părintelui Dumitru Staniloae, în Filocalia IX – este demnă de luat în seamă, îndeosebi în contextul secularizării acute pe care o trăieşte în prezent lumea: „Lumină călugărilor sunt îngerii, iar lumină oamenilor sunt monahii.” Într-o vreme când rostul Bisericii în societate este extrem de mult confundat, tratat confuz sau foarte tendenţios, astfel de afirmaţii capătă o importanţă aparte. Ele pot fi o busolă pentru cei dezorientaţi asupra rostului Bisericii şi îndeosebi al mânăstirilor şi al călugărilor.

Omul a avut şi va avea întotdeauna nevoie de exemple palpabile, de standarde vizibile, pentru a se „avânta” el însuşi mai sus decât se află la un moment dat. Aproape nimeni nu poate nega faptul că are cel puţin un om ca exemplu în viaţa şi activitatea sa. Astfel este şi în viaţa spirituală. Puterea exemplului este inegalabilă. Marile întâlniri sau întâlnirile de suflet pot schimba traiectorii ale unor vieţi, le pot propulsa din efemer în absolut, din ierarhiile lumii materiei în cele ale lumii spiritului, în meta-ierarhia lui Dumnezeu.

Celebrarea Sfântului Ioan Scărarul poate fi, în acest sens, în primul rând un imbold spre a reflecta la propriile priorităţi valorice ale fiecăruia dintre noi. A-ţi şti exact şi ţine priorităţile este, în fond, prima treaptă pe scara vieţii.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 13 aprilie 2013.)