Bunavestire: bunăvoinţa Cerului peste umanitate

A vorbi în termeni mundani despre Sărbătoarea pe care, pe data de 25 martie a fiecărui an, o celebrează toţi creştinii, anume Bunavestire a Maicii lui Dumnezeu, este aproape o grobă indiscreţie. La fel cum ar fi să vorbeşti vulgar despre momentul zămislirii unui prunc în pântecele unei femei conştiente de sine, de rostul său de co-creatoare de oameni cu Dumnezeu.

Ce anume celebrează Biserica la Sărbătoarea Buneivestiri? Ne-o spune lămurit troparul, imnul scurt al zilei: „Astăzi este începutul mântuirii noastre și arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei se face si Gavriil harul îl binevestește. Pentru aceasta și noi, împreună cu dânsul, Născătoarei de Dumnezeu să-i cântăm: Bucură-te cea plina de har, Domnul este cu tine!”

Mântuire înseamnă salvare. Sau ieşire dintr-o încurcătură, dintr-o situaţie neplăcută, incomodă. Ei bine, la momentul Buneivestiri, de acum peste 2000 de ani, umanitatea întreagă se afla în încurcătură, în incomoda situaţie creată de Adam şi Eva, care neascultând de Dumnezeu au fost izgoniţi din Eden în lumea în care cu toţii până astăzi trăim, şi pe care o folosim după cum ne ajută mintea, conştiinţa, concepţia de viaţă pe baza căreia alegem să ne ducem zilele.

Momentul ieşirii din încurcătura adamică, al izbăvirii sau mântuirii, a fost decizia Dumnezeului Treimic de a-L trimite pe Fiul lui Dumnezeu pe pământ, în lume, în istorie, să Se facă om ca Adam, spre a-l ridica pe Adam şi pe toţi urmaşii lui la Cer. Acest moment este celebrat de către creştini pe 25 martie.

Cât despre modul cum s-a înfăptuit zămislirea în trup feciorelnic a Celui din veac existent, din Tatăl născut, aceasta nu ar mai trebui să fie o nedumerire atât de mare pentru omul postmodern, familiarizat deja cu legile fizicii, îndeosebi ale fizicii cuantice, cu aparaturile sofisticate, cu utilizarea laserului în chirurgie, iar mai nou cu chirurgia robotică. „Duh este Dumnezeu”, spune Biblia (Ioan 4,24), iar ceea ce este Duh, Energie, are alte legi decât cele strict fizico-anatomice ale omului – plămadă de energie şi materie. Aşa cum lumina soarelui trece prin geam în mod insesizabil, fără să afecteze în vreun fel calitatea lui, şi schimbând radical înfăţişarea interiorului de către el luat „în stăpânire”, la fel a putut Duhul Sfânt să-L sălăşluiască pe Fiul lui Dumnezeu în trupul Fecioarei.

Aşadar, Bunavestire este începutul mântuirii omului. Dar este – ne spune troparul – şi arătarea tainei celei din veac. Care va fi fiind taina cea din veac? În contextul sărbătorii interpretând, putem logic deduce că această taină este Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Născut din Tatăl mai înainte de ani, adică de istorie – care începe cu momentul căderii Evei în păcatul originar, cu ieşirea omului din atemporalitatea, din veşnicia comuniunii iubitoare cu Dumnezeu, în temporalitatea, în efemerul, în relativismul şi minciuna diavolului -,  El este, ca şi Tatăl, veşnic. Şi S-a făcut Om din iubire pentru om, pentru ca omul să devină ca Dumnezeu.

„Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ S-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-Se, şi crucea de bună voie pentru noi luând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.” Acesta este un tropar al Născătoarei de Dumnezeu, care se cântă la vecenia și utrenia sâmbetelor, pe glasul al IV-lea.

Altfel spus: Dumnezeu a iubit atât de mult creatura Sa cea mai de preț – singura creată de El după chipul Său! – încât planul creării ei includea, de la bun început, și asumarea naturii ei create, de către Însuși Creatorul, la un moment dat. Nici îngerii – creaturi pur spirituale create anterior omului – nu știau despre planul acesta al Creatorului. De aceea, iconografia și imnografia bizantine ale Nașterii Domnului subliniază elocvent uimirea îngerilor în fața kenozei lui Dumnezeu.

Dumnezeu S-a întrupat fiindcă l-a iubit și-l iubește enorm pe om. El S-ar fi întrupat și dacă Adam nu-I întorcea spatele, prin neascultare, cum a făcut-o. A plănuit de la bun început, să Se așeze El însuși, cândva, în pielea omului, de dragul lui, pentru a-l cunoaște mai bine în natura lui materială, a și-l asuma total, a ajunge la cea mai intimă comuniune cu el. Și apoi „a fost conștient” Dumnezeu că, după căderea omului în păcat, întruparea Sa era o mare durere, pe fond, era și Crucea. Dar Și-a ținut planul.

Fundamentala diferență a creștinismului față de orice altă religie și/sau filosofie este aceea că Dumnezeu, Creatorul transcendent infinit, este dornic să fie asumat de om, la fel cum El și-a asumat omul. Adică așteaptă să fie primit – în infinitatea Lui – în inima omului, în trupul lui – asta prin Sfânta Cuminecătură -, pentru ca și omul să „intre în pielea lui Dumnezeu”, pentru a-L cunoaște mai bine, a și-L asuma total (nu doar la nivel teoretic, distant), a ajunge la cea mai intimă comuniune cu El.

Pentru că a fost vrednică de Întruparea Celui veşnic, Maica lui Dumnezeu, Fecioara din Nazaret, merită toată cinstirea umanităţii.  Căci aşa cum focul nu se amestecă vreodată cu apa, la fel Dumnezeirea nu Se poate amesteca cu necurăţia, cu vulgarul, cu derizoriul. Faptul de a-L fi primit, în chiar momentul vestirii Arhanghelului Gabriel că „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri…” (Luca 1,35) pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele ei, cu răspunsul „Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1,38), demonstrează indubitabil că Fecioara Maria nu era o fată oarecare, banală, vulgară, ci era una capabilă, pregătită de a întrupa Absolutul. 

Din aceste perspective privind Sărbătoarea Buneivestiri, orice om de minimală bună-credinţă se poate întreba pe sine cum trăieşte el, cum îşi înţelege viaţa aceasta efemeră şi inundată de vulgaritate, ce rosturi existenţiale are. Şi poate alege să iasă din efemer şi vulgaritate, aspirând la ceea ce este veşnic frumos, demn, vrednic de cinstire. Un gând nobil, de recunoştinţă către Maica lui Dumnezeu, înnobilează orice fiinţă raţională. Iar Ea, Împărăteasa Cerului, nu rămâne niciodată datoare celor care o cinstesc după cuviinţă.

Imagine: Detaliu din icoana Buneivestiri pictată de Andrei Rubliov, cca. 1410.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 25 martie 2014.)