Canonul cel Mare: impuls către Înviere

Începând din prima săptămână a Postului Mare, Biserica Ortodoxă oferă impulsuri spirituale de mare profunzime celor doritori a se aşeza deopotrivă cu trupul şi cu sufletul pe cărarea Postului, până la Înviere. Primul dintre aceste impulsuri este Canonul cel Mare, alcătuit de către Sfântul Andrei, Episcopul Cretei.

În primele patru zile ale Postului Mare, acest Canon se citeşte la slujba Pavecerniţei, câte un fragment din el în fiecare zi. Iar în întregime deodată el se citeşte la denia din miercurea săptămânii a cincea din acelaşi Post.

Lectura constantă şi pe îndelete a acestui text liturgic, de o frumuseţe şi bogăţie fără egal, ar fi suficientă, în situaţiile de excepţie când nu există timpul sau condiţiile obiective pentru mai multe lecturi spirituale individuale în Postul Mare, pentru a ne menţine un anumit ,,tonus” spiritual, atât de necesar în scopul unei introspecţii reale de sine.

Primul stih al Canonului Mare este: „Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.” Aşadar, ideea de început a Postului este precizarea că el Îl are în vedere pe Dumnezeu-Creatorul omului, şi anume: postul are ca scop întărirea comuniunii dintre creatură – om şi Creator – Dumnezeu.

Câteva rânduri mai departe, Canonul reiterează, în alt mod, scopul postirii: refacerea comuniunii cu Creatorul, din care Adam – iar prin el întreaga umanitate – a căzut prin neascultarea de porunca divină: „Râvnind neascultării lui Adam celui întâi-zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu, şi de împărăţia cea pururea fiitoare şi de desfătare, pentru păcatele mele.”

Această idee centrală a refacerii sau întăririi comuniunii omului cu Dumnezeu diferenţiază fundamental postul de orice altă formă de abstinenţă alimentară sau de altă natură. Postul nu este o simplă dietă, în scopul de a ne ajusta kilogramele în plus, după cum nu este, nicidecum, un motiv de paradă a superiorităţii postitorilor în faţa celor care nu pot, sau nu vor să postească. Cel ce-şi asumă postul trebuie să-i ştie cu exactitate rostul, altminteri riscă să piardă valoarea postirii, s-o reducă la un simplu exerciţiu de voinţă.

Imagine: Tapiseria Creației, datată secolul al XI-lea și păstrată la Muzeul Catedralei din Girona – Spania.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 19 martie 2013.)