Raiul, răul și iertarea

Ultima duminică dinaintea Postului Mare ortodox se numește a Izgonirii lui Adam din Rai. Dar și a Iertării.

Omul a fost creat în Eden, pentru Eden. Iar izgonirea adamică pentru păcatul trufiei neascultătoare a însemnat îndepărtarea lui Adam de locul său firesc, de locul unde i se cădea să fie. Adam, și prin el toată umanitatea care îi va succede până la Parusie, a fost scos să facă anticameră, cum s-ar spune, de vreme ce n-a știut a prețui la justa valoare comuniunea la care Creatorul îl poftise și-l ținea, în Eden.

Postul cel Mare este așezat de către Biserică înaintea Sărbătorii Sărbătorilor – Învierea din moartea asumată de bunăvoie a Fiului lui Dumnezeu făcut Om ca să-i ia pe toți oamenii în Împărăția Sa – cu rostul de a-l pregăti pe om să poată percepe și recepta iubirea, prețuirea fără limite a lui Dumnezeu pentru Adam și toți urmașii lui.

Duminica dinaintea acestui Post nu face decât să ne amintească decisiv celor credincioși, că în această viață, pe această lume, suntem precum Adam cel izgonit din Rai, facem anticameră.

Iar așa fiind, dacă voim a trece pragul, prin moarte, din anticameră în veșnicia luminoasă, adică în Împărăția lui Dumnezeu, se cade a ne pregăti. Pregătirea începe cu o condiție de bază: iertarea din inimă a celor care ne greșesc. De aceea se mai numește respectiva duminică și a iertării. În comunitățile monastice există tradiția ca, la vecernia de duminică seara, când din punct de vedere liturgic se intră în Post, membrii comunității să-și acorde reciproc iertarea. Se împacă cu sine și între ei. Pentru a putea face pace cu Dumnezeu.

Evident, îndemnul evanghelic de a practica iertarea nu implică anularea obligației personale a fiecărui om de a stopa răul, de a nu-l lăsa să se perpetueze nestingherit. Numai că stoparea răului, a răutăților, trebuie făcută cu inima curată, cu conștiința trează, cu mintea limpede, iar nu din răutate, nu cu răutate.

Pragul acestei vieți și lumi oricum îl trecem toți, prin moarte. Aceasta este o realitate incontestabilă. Veșnicia oricum există, cel puțin pentru cei care cred; iar Împărăția Luminii este o variantă – cea fericită – a veșniciei. Există însă și varianta nefericită, tot veșnică: iadul, întunericul veșnic.

Ei bine, pentru a trece pragul morții înspre direcția fericită, trebuie să ne pregătim, să ne educăm și întărim într-o anume așezare sufletească, pozitivă, după asemănarea lui Dumnezeu. Și să pregustăm fericirea de a fi în comuniune cu Dumnezeu încă în această viață. Pentru asta ne pregătește Postul cel Mare.

Acest Post este, mai întâi, prilej bun să ne hotărâm și pregătim a trece pragul acestei lumi materialiste până și în spiritul ei, înspre lumea spiritului, a Duhului lui Dumnezeu care înfrumusețează până și materialitatea lumii. Apoi, în prelungirea unei astfel de hotărâri, să ne așezăm și trăim viața aceasta trecătoare pe direcția veșniciei celei fericite, luminoase, senine.

Imagine: Adam și Eva încălcând porunca ascultării de Dumnezeu. Mozaic din Cappella Palatina, Palermo, cca. 1140-1170.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 1 martie 2014.)