Vidul spiritual şi ideologiile  

„Cutremurul” spiritual indus omului la începutul epocii moderne a avut consecinţe foarte dureroase nu doar la nivel personal, ci şi social. Când modernitatea a decis să întoarcă brutal spatele lui Dumnezeu, ea l-a condamnat pe om la izolarea de izvorul şi sensul său real: iubirea divină.

Obosit de lipsa trăirii în comuniune cu Creatorul său, omul este simplu de amăgit sau se amăgeşte cu surogate, cu ideologii cu impact social sau doar personal. Ele se grefează pe nevoia lui intrinsecă de spiritualitate.

Fiind creată ca plămădire unică de materie şi duh, persoana umană nu poate trăi fără un orizont spiritual. Iar în momentul când, la apusul Evului Mediu, acest orizont al persoanei umane i-a fost „redirecţionat” dinspre Dumnezeu înspre lume, materie, sau înspre sine însăşi, s-a ivit şi iminentul risc al catastrofelor spirituale.

Secolul al XX-lea – considerat cel mai sângeros din toată istoria umanităţii – a fost şi cel al catastrofelor spirituale cu rezonanţă mondială. O astfel de catastrofă spirituală a precedat Primul Război Mondial, care s-a bazat pe ruinarea – din considerente bine fundamentate obiectiv – încrederii omului în puterea omenească ce se legitima ca fiind de sorginte divină. Acest război a fost un moment de vârf al demolării  unei ideologii cu puternice rădăcini creştine.

Pe credinţa creştină se construise, în toată perioada Evului Mediu, o ideologie foarte favorabilă unei clase, cea conducătoare: ideologia monarhiei de drept divin. Ea a devenit, treptat, un concept inacceptabil în condiţiile obiective ale monarhiilor europene, iar în Monarhia Austriacă s-a declanşat războiul. Se adunaseră prea multe şi acute conflicte etnice, religioase şi sociale, care au surclasat, în final, credinţa supuşilor în sorgintea divină a puterii conducătorilor.

Cu Primul Război Mondial a murit o ideologie, ceea nu este, în sine, un lucru rău; dar  ideologia monarhiei de drept divin – cu rădăcini iudeo-creştine, dar prea mult denaturată de patimile omenești – a fost curând înlocuită cu altele, mult mai periculoase – cu rădăcini paranoid-umane: comunismul și nazismul. Aceste două catastrofe spirituale cu rezonanţă mondială au generat, prima dintre ele – Gulagul şi teribilele crime comuniste şi Războiul Rece; iar a doua – prigoanele, lagărele de exterminare și Al Doilea Război Mondial. Cu cât mai periculoase şi distructive au fost ideologiile comunistă și nazistă, ambele la antipodul creştinismului, cu atât mai mare a fost preţul demolării lor.

Retrospectiv privind şi numai în istoria secolului trecut, omul „tehnologic” contemporan poate lesne pricepe ceva esenţial: că persoana umană are nevoie de spiritualitate, nu poate exista în afara ei. Este doar o chestiune de onestitate cu tine însuţi să-ţi recunoşti şi satisfaci această nevoie în modul cel mai firesc cu putinţă: uitându-te în ochii Celui Care te-a creat din iubire, spre a-I fi partener demn de dialog-comuniune în iubire. Restul sunt surogate, unele extrem de riscante.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 21  februarie 2013.)