Când sfinții fac istorie

Estul a păstrat în calendarul bisericesc și celebrări ale unor sfinți vestici, care au trăit în perioada de dinaintea Schismei din 1054. Astfel, pe 18 februarie, Ortodoxia îl comemorează pe Sfântul Leon, Papă al Romei, primul căruia posteritatea i-a acordat supranumele „cel Mare”.

Datele biografiei sale sunt precare, însă se știe că el s-a născut în Italia, într-o familie creștină, ajungând arhidiacon al Papei Sixt al III-lea. La moartea aceluia, Leon i-a devenit urmaș pe scaunul epicopal roman. S-a aflat la cârma Bisericii Romei între anii 440-461, într-o perioadă plină de dificultăți, atât pentru Biserică, cât și pentru societatea europeană; în Biserică se propagau diverse erezii, iar în Europa era epoca invaziilor popoarelor migratoare .

Conducătorul hun Attila, supranumit „biciul lui Dumnezeu”, sau chiar „Antihristul”, s-a îndreptat în anul 452 spre Roma, în fruntea armatelor sale, după ce distrusese pentru totdeauna orașul Aquileia, devastase Mediolanum (Milano) și chiar îl gonise pe Valentinian al III-lea din Ravenna.

Flavius Aetius, comandantul militar abil și cel mai influent om din jumătatea occidentală a Imperiului Roman pentru două decade (433-454), care îl învinsese pe Attila pe Câmpiile Catalunice, în 451, nu mai putea riposta. Roma nu își mai permitea să ridice și să întrețină o armată, de aceea comandantul a trecut la diplomație. El l-a convins pe Papa Leon I să iasă în întâmpinarea hunului și să îi ceară pacea, în schimbul aurului pe care acela l-ar fi pretins.

Nu se cunoaște de ce Attila nu a profitat de ocazie, și cum l-a convins Papa să nu atace Roma. Potrivit spuselor lui Attila, nimeni alții decât Sfinții Petru și Pavel, ocrotitorii Romei, i s-au arătat și i-au cerut să-l asculte pe Papa Leon. Alte surse susțin că Attila era superstițios din cauza numelui Papei: Leo-Leul. Prima ipoteză este grandios reprezentată de Rafael, în scena din Palatul Apostolic din Vatican, care redă momentul întrevederii dintre Papa Leon cel Mare și temutul Attila.

Peste câțiva ani, în 455, vandalii au ajuns la porțile Cetății Eterne, hotărâți să nu lase în urma lor decât un morman de ruine peste cadavrele locuitorilor săi. Papa Leon l-a îmblânzit pe căpetenia lor Genseric, și a obținut favorul de a fi cruțate toate lăcașurile de închinare, cu toți cei care se vor adăposti în ele. Bisericile, mânăstirile, catacombele, cavourile, cimitirele au devenit pentru câtva timp adăpostul cetățenilor îngroziți; năvălitorii au prădat casele, multora le-au dat foc, dar cea mai mare parte a populației a fost salvată.

Ca orice istorie, relatările de mai sus privitoare la Papa Leon cel Mare vor fi având și o latură de legendă. Însă dincolo de ea se află, cu certitudine, statura impunătoare a unui om cu frica lui Dumnezeu și cu iubire de oameni. Așa îl evocă, de altfel, și scrierile sale rămase posterității.

Imagine: Scena întâlnirii dintre Papa Leon și hunul Attila, pictată de Rafael Sanzio și ucenicul său, Giulio Romano, în anul 1514, în Palatul Apostolic din Vatican.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 18 februarie 2014.)