Fireștile aspirații umane și împlinirea lor

După Pateric, Filocalia este o altă sursă de înțelepciune patristică, o colecție de scrieri mai elaborate decât cele din Pateric. Conținutul ei este explicat în însuși subtitlul: „culegere din scrierile Sfinților Părinți, care arată cum se poate omul curăța, lumina și desăvârși.”

Într-unul din volumele Filocaliei traduse în românește, al XII-lea, sunt cuprinse cuvinte, scrisori spirituale ale Sfinților Varsanufie și Ioan, pe care Biserica îi comemorează pe data de 6 februarie.

Contemporani cu Împăratul Justinian cel Mare (483-565), unul dintre marii ctitori de cultură bizantină, cei doi Părinți au fost, la rândul lor, ctitori, dar de spiritualitate. Ei au trăit într-o mânăstire din Palestina, lângă orașul Gaza, Varsanufie fiind mentorul spiritual al lui Ioan. În această situație, Ioan adresa diverse întrebări Părintelui său spiritual, și primea răspunsuri. Unele, sau poate majoritatea dintre răspunsuri s-au păstrat peste secole, fiind cuprinse în Filocalie.

Desigur, modul lor de viață – cel monahal, ascetic – a determinat întrebări și răspunsuri strict contextualizate. Însă, în esență, viața omului are aceleași coordonate, indiferent de modul sau de contextul în care el trăiește, prin alegere sau prin conjuncturi. Suntem spirit și materie, suflet și trup, indiferent când și unde ne-am născut sau trăim. Și avem vocația vieții împlinite, ba chiar a desăvârșirii.

În ciuda faptului că goana după „a avea” suprimă multora dintre muritori aspirațiile mai abstracte și mai fine decât materia, spiritul, sufletul își cer dreptul. Este dreptul la nemurirea frumoasă, senină. Pe care creștinismul o numește, conform Evangheliei, „împărăția lui Dumnezeu”. Iar nemurirea senină începe din această viață, pe care omul o poate trăi senin, sau dimpotrivă.

Scrierile patristice tocmai asta fac: direcționează, ajută omul să trăiască senin, luminat. Îl pregătesc pentru abordarea cu discernământ a rostului său real pe această lume. A le lectura nu este atât de nefolositor pe cât ar părea la prima vedere. Căci nu doar asceții, oamenii care s-au retras din lume pentru a se adânci în comuniunea cu Dumnezeu, au vocația nemuririi senine, ci tot omul, de la Adam încoace. A nega această realitate existențială este sinonim cu a-ți nega calitatea de om, singura ființă rațional-iubitoare din Cosmos.

O reflecție asupra împlinirii aspirațiilor firești ale sufletului omului către viața senină pot determina următoarele cuvinte din Scrisorile Sfinților Varsanufie și Ioan: „cel ce voiește să intre în cetate îsi iuțeste pasul, în loc să-l facă mai zăbavnic; și cel ce vede soarele începe repede să lucreze, de frică să nu fie curând împiedicat; și cel ce voiește să-și lucreze țarina, se grăbește ca să nu fie vătămată de neghină.”

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 6 februarie 2014.)