De ce îl iubim pe Eminescu?

Data de 15 ianuarie a fiecărui an calendaristic este asociată, de către români, cu poetul despre care generațiile de după el au învățat că ar fi „cel mai mare”. Dincolo de stereotipiile de exprimare, care îl bagatelizează în loc de a-l valoriza și omagia cum se cuvine, Mihai Eminescu încă este iubit de către foarte mulți români, indiferent că-l citesc și înțeleg integral, sau totuși nu.

Fiecare îl iubește în felul său, din considerentele sale personale. Unele dintre aceste considerente sunt cele literare, măiestria cu care Eminescu a așezat cuvintele în idei literar exprimate fiind unică.

Altele sunt cele jurnalistice, articolele de presă ale lui Mihai Eminescu fiind de o savuroasă incisivitate și autenticitate, prea puțin cunoscute publicului larg, nu în ultimul rând fiindcă mare parte din opera publicistică a lui a fost interzisă în vremurile cenzurilor de tot felul.

Alții îl iubesc pe Eminescu pentru spiritul său profund patriotic. Cosmopolit prin educație și boem prin stil de viață, Eminescu a fost și a rămas unul dintre foarte marii patrioți români. Patriotism însemnând nu excluderea altor națiuni sau popoare din sfera respectului pe care orice om îl datorează semenilor săi, ci afecțiunea prioritară față de cei din neamul tău. Probabil din cauza patriotismului său și a incisivității articolelor jurnalistice, Eminescu nu a fost foarte agreat de către străinii printre care a trăit destul de mult, și în limba cărora comunica foarte bine. Însă tocmai pentru acest atribut al său, patriotismul, Eminescu este foarte viu în conștiința românilor rămași printre străini, după modificările de granițe care au succedat diversele momente politico-istorice. El este un mit și un simbol frumos al românilor din Cernăuți, sau al celor din Chișinău. Mai mult decât este al românilor de „acasă”, s-o recunoaștem.

Dar dincolo de ele, și peste toate argumentele subiective ale celor care-l iubesc pe Mihai Eminescu, trebuie să fie și un raționament obiectiv. Iar acesta nu poate fi altul decât faptul că el este unul dintre piscurile culturii române. Doar oamenii obișnuiți a privi exclusiv pământul sau pe ei înșiși, nu și pe cele care întrec măsura creștetului lor, nu pot recunoaște și iubi înălțimile vieții. Iar cultura unui popor este înălțimea până la care el a reușit să ajungă, ca o comunitate de persoane legată nu doar de o existență istorică, fizico-geografică comună, cât de un substrat spiritual și ideatic comun.

În contextul culturii române, Eminescu este și va rămâne un pisc. Frumos, unic, pentru cei mai mulți inaccesibil în toată frumusețea lui. De aceea se cade a privi la el cu drag, cu respect, cu mândria de a fi și noi pietre din muntele pe culmile căruia străjuiește el, inegalabilul Domn al Culturii Române: Mihai Eminescu.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 16 ianuarie 2014.)