Artă și/sau spiritualitate?

Mulţi dintre artişti privesc sceptic către religie şi „constrângerile” ei; mulţi dintre credincioşi anatemizează arta şi „libertinajul” ei.

În realitate, atât arta autentică, cât şi spiritualitatea autentică sunt două nivele superioare ale existenţei umane, care diferă şi totuşi se întrepătrund. Iar amândouă definesc, determină cultura unei persoane, a unui grup social, sau a umanităţii, în ansamblu.

Evident, există şi o sub-cultură, sau o cultură negativă, rezultatul unei spiritualităţi negative şi al artei negative. Căci există o lume spirituală pozitivă şi una negativă (Dumnezeu şi diavol); precum şi o artă pozitivă, constructivă de armonie şi frumos, şi una negativă, distructivă de armonie şi propagatoare de urâciune, minciună şi vulgaritate. Există sens și contrasens.

Însă, în esenţă, nu pot exista nici cultură, nici sub-cultură fără artă, şi nici fără vreo spiritualitate. Iar a înţelege spiritualitatea care stă la originea unei forme sau alta de exprimare artistică este condiţia sine qua non pentru a accede la sensul, tâlcul actului artistic respectiv.

În ce priveşte artele, categorisirea lor a diferit de la epocă la epocă, însă numărul lor este oarecum stabil, de-a lungul istoriei umanităţii.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre spiritualitate. Căci există atâtea forme de spiritualitate în lume, câte credinţe sunt. Se cunosc, de exemplu, cele trei mari religii numite monoteiste – iudaismul, creştinismul şi islamismul –, dar nu se cunosc cu certitudine „derivaţiile” lor, sau ceea ce omul postmodern numeşte impropriu „secte”, şi nici „deviaţiile” lor, doctrinele şi credinţele religioase oculte sau cele sincretiste. În plus, există o imensă varietate de religii politeiste, sau a-teiste. Din această varietate practic necunoscută de spiritualităţi s-a născut o varietate la fel de mare de exprimări artistice.

Iar omul postmodern, încâlcit în infinitatea formelor spirituale şi artistice, se poate firesc întreba: la ce sunt bune religiile/spiritualitatea şi arta/artele, de vreme ce materia ne împovărează până la a ne copleşi?

Indiferent că-şi poate sau nu răspunde conştient la această întrebare, omul este şi rămâne o fiinţă spirituală – insuflată cu duh din Duhul lui Dumnezeu, şi creatoare – după chipul creator al Celui Care l-a creat din iubire, pentru a-L iubi pe El şi a-şi iubi semenii. Iar arta – frumoasă sau urâtă – este creaţie umană, inspirată de o spiritualitate – frumoasă sau urâtă. Cu cât mai deplină este spiritualitatea artistului, cu atât mai frumoasă şi mai cu noimă este arta lui.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 17 ianuarie 2013.)