Omul: ființa care poate spune „nu”

Penultima duminică dinaintea Sărbătorii Nașterii Domnului pune în atenție una dintre marile teme de reflecție ale umanității dintotdeauna: libertatea de alegere. Sau ceea ce un Părinte al Bisericii a numit, apodictic, „dreptul omului de a spune nu”. Această temă este cuprinsă și în pasajul evanghelic numit „pilda celor chemați la cină”, relatat de către Evanghelistul Luca.

Domnul Hristos le-a spus unor ascultători ai Săi o parabolă, atunci când, șezând la masă împreună, unul dintre ei a făcut remarca:  „Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!” (Luca 14:15) Sintetic, parabola spune că un om oarecare a făcut o cină bogată, la care a invitat multă lume, prin slujitorul său. Însă, atunci când au primit mesajul, invitații vizați de către organizatorul cinei au răspuns negativ, fiindcă erau preocupați cu alte priorități: unul avea de chivernisit terenul proaspăt cumpărat; altul ferma animalelor noi; altul avea grija soției pe care abia și-o luase. Pus în fața unor asemenea refuzuri, nobilul organizator al cinei s-a mâniat, și a poruncit slujitorului să adune pe toți săracii, infirmii, neputincioșii, la cina sa. Iar apoi, fiindcă și așa rămăseseră locuri disponibile, au fost aduși la cină „cu forța” toți cei ieșiți în calea slujitorului. Finalul parabolei, tâlcul ei, este acela că: „Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.” (Luca 14:24)

Cina este, desigur, dintotdeauna, simbolul comuniunii, al împreună șederii oamenilor, în tihnă și armonie, în bucuria prezenței și comunicării cu celălalt. La comuniune cu organizatorul cinei și între invitați face referire și parabola. Însă tocmai cei vizați cu prioritate, onorați cu așa invitație, s-au scuzat, au refuzat din motive diverse, dar toate mundane. Acest refuz nu a putut să-l bucure pe nobilul organizator, dimpotrivă, însă el l-a acceptat. Dar faptul că și-a asumat refuzul nu a însemnat și anularea consecințelor derivate din el. Dimpotrivă, finalul parabolei este tăios.

A spune „nu” în cazuri când logica firească, eleganța existențială impun să spui „da”, este riscant, dacă nu (și) pe termen scurt, sigur pe termen lung.

Marea provocare și responsabilitate a omului este și rămâne libertatea, cu care a fost dăruit de Dumnezeu din momentul creației sale. Aceasta fiindcă El, Creatorul, nu a creat omul originar pentru a avea o marionetă sau un sclav, un servil slujitor, ci pentru a avea un partener demn de iubitoare comunicare, de comuniune. Cine a înțeles și acceptă din această perspectivă existența sa, își stabilește prioritățile vieții în funcție de respectiva înțelegere. Și riscă mai puțin să spună „nu” atunci când ar fi trebuit să spună „da”. Sau invers.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 14 decembrie 2013.)