Tradiții de iarnă cu rădăcini dacice

Începând cu prima lună a iernii calendaristice – decembrie -, românii practică o sumedenie de obiceiuri care își au rădăcinile în culturi mai vechi decât creștinismul, îndeosebi în cultura dacilor, deși sunt asimilate sărbătorilor creștine – Sfântul Andrei, Sfântul Nicolae, Crăciunul, Anul Nou sau Boboteaza.

Dacii, strămoșii românilor, celebrau schimbarea anului, la fel ca și evreii sau celții, toamna. Evreii sărbătoresc până astăzi Rosh Hashaná în luna septembrie sau octombrie; celții începeau anul la 1 noiembrie, iar acest lucru se reflectă în obiceiurile de Halloween; dacii sărbătoreau înnoirea anului la sfârșitul toamnei și începutul iernii, cu principalele momente la 30 noiembrie și 6 decembrie.

Pe de altă parte, atât pentru daci cât și pentru romani, anul calendaristic începea la 1 martie, nu așa cum îl sărbătorim noi astăzi, la 1 ianuarie.

Anul nou la daci era sărbătorit timp de șapte zile, interval considerat necesar pentru înnoirea timpului și pentru trecerea ritualică de la un moment la altul. Noaptea de 29-30 noiembrie este punctată, până astăzi, în unele zone ale țării, de o multitudine de „ritualuri” păgâne, preluate pe filiera dacică.

Cu prilejul solstițiului de iarnă, pe 21 decembrie, în sanctuarele circulare din templele dacice, comunitățile se adunau pentru ritualuri menite să asigure trecerea lină și fără necazuri de la un an la altul, de la un moment solar la altul. Soarele guverna calendarul dacic, deși astrul zilei nu avea rang de divinitate.

Se pare că și jocul urșilor, cu prilejul anului nou, răspândit pe tot cuprinsul României, este moștenit de la daci. Ursul era considerat animal sacru, ca și lupul, iar dansul ritualic cu rostogolirea animalelor, bătutul, moartea lor, urcatul pe toiag și învierea miraculoasă, oferă o reprezentare metaforică a succesiunii anotimpurilor.

Tot un obicei dacic de anul nou este și colindul sau jocul cerbului. Urmând un model asemănător cu cel al caprei, jocul cerbului este unul ce impresionează prin fastuozitatea cu care este împodobit personajul. Pentru vechii daci, cerbul era simbol al soarelui, iar în mitologia românească cerbul reprezintă puritatea și dreptatea.

Multitudinea de tradiții încă vii în conștiința publică, nu doar la români, dar și la alte popoare, ar putea fi analizată cu interes de către omul contemporan, care are acces practic nelimitat la corecta informare, și prin intermediul tehnologiei; în acest fel, el ar putea ajunge logic la propriile sale rădăcini ontologice. Căci în toate culturile vechi există obiceiuri foarte asemănătoare, care pot duce la fireasca deducție că „toți din neamul lui Adam suntem”.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 3 decembrie 2013.)