Rostul liniştii: comuniunea

Dacă liniştea interioară este un deziderat universal al religiilor, comuniunea omului cu Dumnezeu şi cu semenii săi trebuie să fie rodul final al liniştirii, pentru ca persoana umană să fie împlinită, deplină. Liniştea în sine nu poate fi scop, ci doar mijloc. Căci rostul suprem al omului este comuniunea în iubire. De iubirea lui Dumnezeu a fost creat, chemat fiind la a-I răspunde cu iubire, într-un dialog nesfârşit, veşnic.

Din perspectivă creştină, dobândirea liniştii interioare este doar o premisă a vieţii plenare, nu scop în sine. Liniştea interioară nu este nici deplină şi nici nu poate fi păstrată în afara unei relaţii de comuniune-comunicare în Duhul Sfânt. În absenţa Duhului Sfânt, sufletul omului se pustieşte, este searbăd, trist, chiar în condiţiile unei vieţi oarecum morale, liniştite.

Deschiderea spre dialogul cu Dumnezeu, spre comuniune, ieşirea omului din izolarea egoistă, egolatră, este punctul cheie al religiei creştine. Liniştea interioară care nu se face temelie a comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii poate deveni extrem de uşor temelie a orgoliilor luciferice, iar finalmente a căderilor luciferice. Cultul propriei persoane – o nouă „religie” în postmodernism – este exact opusul doctrinei creştine. De aceea Creştinismul pare atât de desuet, de neînţeles, inaccesibil pentru omul postmodern.

„Sinergia” este termenul consacrat de către Ortodoxie pentru a defini cât mai corect cu putinţă modul cum se realizează liniştea roditoare de comuniune: omul face tot ceea ce ţine de el spre a-şi limpezi orizontul valoric interior, a elimina imoralitatea, păcatul, din sufletul său, şi a înmulţi moralitatea, a se linişti; iar Dumnezeu, cu Harul Său, luminează şi desăvârşeşte lucrarea omului cu sine.

Doar atunci când omul se decide liber spre comuniunea cu Creatorul Său, el se deschide liber lucrării lui Dumnezeu în viaţa lui, trăindu-şi conştient şi liber rostul. Această împreună lucrare a omului cu Dumnezeu, în comuniune, este una de toată vremea şi de toată viaţa. Este singura aducătoare de împlinire, de trăire cu rost, de mulţumire şi bucurie fără egal şi fără sfârşit.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 26 iulie 2012.)