Duminica lui Zaheu, vameșul cel mic de statură

Cu duminica dedicată vameșului Zaheu, Biserica anunță apropierea Postului Mare.

Foarte adânc este rostul alegerii de către Părinții Bisericii, care au statornicit inclusiv rânduielile ei liturgice, a acestei istorisiri evanghelice despre vameșul Zaheu.

Luca Evanghelistul este, de regulă, mai amănunțit în relatările sale, însă în acest caz amănuntele reținute de el sunt chiar cele care au determinat folosirea acestei pericope evanghelice în preambulul Triodului. El a redat detaliile esențiale ale personajului zilei, care sunt numele, meseria, satutul său social de om bogat și aspectul fizic. „Şi iată un bărbat, cu numele Zaheu, şi acesta era mai-marele vameşilor şi era bogat. … era mic de statură.” (Luca 19:2-3)

Zaheu este un personaj real, istoric. Relatarea despre el este autentică, nu este doar o parabolă, o pildă. Dar are tâlcuri profunde, care trec mult peste granițele timpului său istoric.

Zaheu era colectorul-șef de taxe vamale, era bogat și era mic de statură. Poate că avea și un complex al staturii sale mici, pe care și-l compensa cu funcția care-i permitea abuzuri și îmbogățire nemeritată, nedreaptă. Este lesne deductibil acest complex compensat prin îmbogățire nedreaptă din afirmația sa spontană: „Zaheu, stând, a zis către Domnul: Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Luca 19:8) Zaheu nu ne apare profund alipit de bogăția sa nedreaptă, ci mai degrabă marcat de statura sa mică, pe care a încercat să o compenseze cu statutul social de om bogat. Însă după urcarea în sicomor, a lăsat baltă și complexul de bărbat mic de statură, și modalitatea de a și-l compensa, anume bogăția, chiar prin nedreptate, prin furtul de la alții.

Imediat după afirmația lui Zaheu, a urmat decizia fermă a Domnului Hristos: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam.”(Luca 19:9)

În întâlnirile Sale cu oamenii care-I solicitau vindecare, Hristos le acorda vindecarea, iertarea, dar le adresa și un îndemn de a nu mai păcătui. Lui Zaheu nu i-a spus nimic altceva decât că toată casa sa (nu doar el singur!) s-a mântuit în acel moment, „astăzi”.

De ce nu i-a mai dat Dumnezeul Om în grijă lui Zaheu să nu mai repete furturile, nedreptățile sale? Zaheu se ridicase deja din ele, în momentul în care alergase înaintea tuturor și se urcase în sicomor: „Şi căuta să vadă cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de statură. Și alergând el înainte, s-a suit într-un sicomor, ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă. Şi când a sosit la locul acela, Iisus, privind în sus, a zis către el: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân. Şi a coborât degrabă şi L-a primit, bucurându-se.”(Luca 19:3-6)

Fiindcă era mic, Zaheu s-a urcat într-un sicomor pentru a-L vedea pe Hristos. Altfel nu L-ar fi putut vedea, din aglomerația oamenilor mai înalți decât el. Sicomorul este un arbore exotic gigant, cu lemn tare și cu fructe comestibile, asemănătoare cu smochinele. Zaheu nu s-a cățărat pe un copac oarecare, cu lemn de esență moale și/sau neroditor. Și acesta este un aspect foarte relevant, reținut ca atare în unele reprezentări iconografice. Acest sicomor este la antipodul smochinului neroditor, blestemat de către Domnul Hristos, înainte de Patimile Sale, pentru nerodirea lui. Sublinierea vitalității sicomorului este făcută prin reprezentarea sevei sale care vine din rădăcini și urcă prin trunchi spre ramuri, sevă de culoare aurie, la fel cu aureolele din iconografia bizantină, precum și prin multitudinea fructelor care împodobesc sicomorul, colorate viu, frumoase. Zaheu pare că e preocupat de culegerea unor astfel de fructe, privind în sus, după ele, mai degrabă decât ar fi preocupat de privirea în jos, spre a-L vedea pe Hristos – scopul lui inițial, de fapt. Hristos se uită în sus, spre Zaheu, iar Zaheu se uită și mai sus, spre fructele sicomorului, fascinat de ele, preocupat să le culeagă. Dar, atunci când Hristos i-a poruncit să coboare degrabă și să-L ospăteze în casa sa, Zaheu a primit cu bucurie porunca și a împlinit-o.

Zaheu se urcase repede de la starea de micime telurică, la înălțimea Cerului. Cu el se petrecuse metanoia, schimbarea minții. Acest înțeles îl avem, pe de o parte, din faptul că el a ascultat imediat porunca de a coborî – deși tocmai descoperise fascinantele fructe! – și a fost bucuros să împlinească porunca Stăpânului sicomorului roditor și al său personal; pe de altă parte, din faptul că Stăpânul nu i-a dat în grijă lui Zaheu să nu mai repete furturile, nedreptățile sale, fiindcă omului nu-i mai stătea mintea la bogăție, la furturi și nedreptăți, ci exclusiv la înălțimi.

Perioada Postului Mare, pe care o anunță duminica alocată lui Zaheu vameșul, este invitația Bisericii către om, către tot omul din Adam, de a-și schimba mintea, de a face metanoia. Iar vameșul Zaheu este primul exemplu de autentică metanoia oferit de către Biserică în preambulul Postului Mare.