Mica Unire care a fost

Pe 24 ianuarie, românii care-și mai amintesc de istoria lor frumoasă celebrează Mica Unire, adică uniunea politică sub același domnitor a celor două principate medievale românești aflate atunci sub suzeranitate otomană: Țara Românească și Moldova. La 24 ianuarie 1859, Adunarea Electivă a Ţării Româneşti se pronunţa pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, domnul deja ales al Moldovei, realizându-se astfel Unirea Principatelor Române.

Cei care s-au preocupat de acest eveniment, citind mai multe decât au învățat la școală despre el, știu bine că generația făuritorilor Micii Uniri era aproape în întregime racordată la masoneria franceză. Erau fiii boierilor români care studiaseră la Paris, sau altundeva în Vestul Europei, după ce otomanii și-au pierdut monopolul economic și cultural asupra Țărilor Române, prin Tratatul de la Adrianopole, din 1829. Acei fii de boieri munteni și moldoveni – Nicolae Bălcescu, Ştefan Golescu, C.A. Rosetti, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza și alții – s-au entuziasmat de ideile vestice ale timpului, promovate după Revoluția Franceză: libertatea individuală şi egalitatea în faţa legilor, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, constituirea adunărilor reprezentative, emanciparea ţăranilor şi împroprietărirea lor, libertatea comerţului şi încurajarea industriei ca bază a relaţiilor capitaliste, larga autonomie internă. Ei s-au alipit la diverse cercuri politice şi culturale, ori chiar la societăţi secrete dintre care unele erau legate de lojele masoneriei franceze: „Societatea Filarmonică”, „Asociaţia literară a României”, „Societatea studenţilor români din Paris”, „Frăţia”. Astfel au organizat Revoluția de la 1848, iar ulterior s-au mobilizat pentru înfăptuirea Micii Uniri și a statului român modern. Epoca modernă a românilor a început cu ei, datorită lor. Moș Ion Roată s-a „luat” după ei, fiindcă era un țăran înțelept, cuminte, a văzut interesul țării la fel ca ei.

Astăzi, astfel de intelectuali ar fi clasați drept „soroșiști”, „vânduți”. Așa sunt numiți, în România anului 2018, tinerii români educați, instruiți în universități de top ale Europei, ale lumii, oameni cu competențe și experiență extrem de valoroase într-o societate normală, neafectată profund de incompetență, corupție, mediocritate. Căci „patrioți” și „nevânduți” sunt exclusiv semianalfabeții incapabili să se exprime corect în limba lor maternă, necum apți să comunice coerent în vreo limbă de circulație internațională. Semianalfabeți care au trăit toată viața din salarii de bugetari, dar au averi al căror cuantum un om realmente educat, instruit, se chinuie să-l scrie corect, el având cifre direct proporționale cu necinstea prin care s-a acumulat. Mai mult decât atât, mai rău decât atât, de fapt, semianalfabeții corupți s-au urcat în fruntea țării, prin vot democratic. Vot exprimat, ce e drept, de doar o infimă parte a populației cu drept de vot, însă și neexprimarea alegerii prin vot este tot un fel de vot, de alegere: alegerea de a fi indiferent, pasiv, neimplicat în treburile comune fundamentale ale societății în care trăiești.

Tinerii români educați în Vest, poligloți și racordați la valorile societăților dezvoltate ale timpului lor, au înfăptuit, în 1859, Mica Unire a românilor, și au pus bazele statului român modern.

Tinerii români contemporani educați în Vest, poligloți și racordați la valorile societăților dezvoltate ale acestui timp, sunt, în anul 2018, fie deja stabiliți definitiv în societăți vestice dezvoltate, civilizate, unde își aduc aportul lor științific, competențele lor, la mai multa civilizare a respectivelor societăți; fie sunt pe cale a se stabili acolo, fiindcă țara lor îi nesocotește, îi respinge, îi marginalizează, îi nedreptățește profund, promovând incompetența coruptă.

Cum s-a ajuns aici? Prin raportul clasic cauză-efect. Atunci când elita unei societăți își uită sau marginalizează poporul, îi neglijează durerile și problemele lui fundamentale grave, vitale, esențiale, axându-se ostentativ, agresiv, pe lucruri periferice, care nu sunt de interes general stringent, apare riscul iminent al înfloririi și ascensiunii ideologiilor găunoase, care cuprind și manipulează facil masele ignorante, dar neavute anterior în vedere de către elita preocupată de drepturi speciale pentru grupuri mici, minorități, fie ele economice, etnice, sociale, religioase, sexuale, sau de orice alt fel. Acest lucru s-a întâmplat mereu în istorie, el se întâmplă și astăzi. Nu doar în România.

Poate că data de 24 ianuarie, data celebrării Micii Uniri, ar trebui să inducă tuturor reflecția la adevărul de mai sus. Iar cei cu adevărat educați, instruiți, să reflecteze dacă nu cumva România a ajuns în acest punct critic și fiindcă ei nu s-au implicat destul, până acum, în problemele reale ale societății românești, nu au conștientizat și promovat ca atare interesele generale prioritare ale României, ale românilor, ci fie au tăcut, privitor la aceste interese generale, fie s-au axat pe lucruri marginale, neesențiale și chiar păguboase societății românești în ansamblul ei. Căci nu, nu era și nu este, nicidecum, o prioritate a societății românești să se preocupe strident de promovarea „drepturilor minorităților sexuale” sau de orice alt fel, de exemplu, câtă vreme, exact astăzi, ministrul Educației ne spune că, la 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, avem 2418 unități școlare cu grupurile sanitare în exterior. România nu este Olanda, Franța sau Germania, nu a atins nici măcar pe jumătate standardul de civilizație al acestor țări membre ale Uniunii Europene. De aceea, interesul național prioritar al României era și este civilizarea ei la nivel de bază. Drepturile minorităților sexuale aparțin nivelului C1 de civilizație. Câtă vreme copiii României nu au școli civilizate, acces civilizat la școală, iar spitalele publice ale României nu asigură standarde și servicii medicale gratuite minimal decente oricărui cetățean al acestei țări, eu cred că nu, nu erau și nu pot fi o „problemă”, o „prioritate” a României alte chestiuni, de grupuri mici, de excepții. Nu putem intra în depășire cu interese de grupuri marginale agresive peste interesul general comun. Fiindcă excesul naște o respingere categorică[1], chiar și atunci când el vizează lucruri acceptabile.

Tinerii instruiți s-au concentrat și mobilizat – nu arareori arogant-agresiv – în anii din urmă, pe chestiuni care nu sunt de interes general, care nu unesc, dimpotrivă, dezbină. De aceea, poporul neinstruit, sărăcit și ușor manipulabil a ajuns sau a fost dus facil la concluzia că tinerii instruiți sunt „vânduți” unor interese străine României. Ca atare, poporul nu i-a ascultat, nu-i ascultă, nu și i-a ales de lideri politici.

România este, în anul în care-și celebrează Centenarul Marii Uniri, mai divizată ca oricând în ultima sută de ani. Cetățenii ei s-au coagulat la extreme. Și se urăsc. O celebrare cuvenită a Unirii se va putea face exclusiv sub călăuza unor oameni instruiți, cinstiți, competenți, demni, dar și foarte echilibrați. Care să știe a cântări bine ce este important și cu adevărat necesar României acum, și ce este marginal, neimportant, chiar scandalos într-o societate necivilizată corespunzător timpului și contextului în care ea se află. Dacă peste educație/instrucție, competență, cinste, dreaptă socoteală se va adăuga și o fărâmă de respect și dragoste cinstită pentru acest popor, pentru toți amărâții și neinstruiții lui, sorții de izbândă ai echilibrului și armoniei naționale întru civilizație cresc exponențial.

[1] Excesele din ultimele decenii ale comunității LGBT au generat excesele extremelor naționaliste și/sau religioase, defulate în organizarea unui referendum costisitor, în toamna anului 2018, și fără nici un rezultat pozitiv pentru societatea românească, în sensul câștigului de democrație. A fost doar o escaladare a limbajului denigrator și manipulator în ambele tabere, a urii și ignoranței.