Ecaterina din Alexandria, Doamna Muntelui Sinai

Dintre bărbații sfinți, Sfântul Ioan Gură de Aur îmi este foarte aproape de suflet. Dintre femeile sfinte, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina – celebrată pe 25 noiembrie – îmi este la fel de aproape.  Întâlnirea cu rămășițe ale ei, la Mânăstirea de pe Muntele Sinai care-i este dedicată, a fost una dintre cele mai emoționante pe care le-am trăit.

Aghiografia și Tradiția vor fi strecurat și elemente legendare în relatările despre viața acestei sfinte a începutului secolului al IV-lea, dar, în esență, ea trebuie să fi fost o tânără de excepție, o rafinată și curajoasă intelectuală creștină a timpului său.

Ecaterina era fiica lui Constus, guvernatorul Alexandriei Egiptului în timpul domniei împăratului Maximian (286-305). Frumoasă și inteligentă, ea a primit o educație excelentă, în Alexandria – centru vestit al cunoașterii eleniste -, studiind lucrările celor mai mari filosofi și învățători ai antichității. Tineri din cele mai valoroase familii ale imperiului au căutat mâna nobilei fete, dar ea nu era interesată de nici unul dintre ei. Le-a spus părinților ei că va intra în căsătorie numai cu cineva care a depășit-o în noblețe, bogăție, frumusețe și înțelepciune.

Mama Ecaterinei, creștină în secret, a trimis-o pe fată la propriul ei părinte spiritual, un ascet vârstnic care trăia într-o peșteră din afara orașului, pentru sfat. După ce a ascultat-o pe tânără, ascetul i-a spus că el știa un tânăr care o depășește în toate. „Înfățișarea Lui este mai radiantă decât strălucirea Soarelui și toată Creația este guvernată de înțelepciunea Lui. Bogățiile lui sunt date tuturor, dar nu se diminuează niciodată. Compasiunea lui este de neegalat.”

Această descriere a produs în sufletul fecioarei o dorință arzătoare de a-L vedea pe Cel descris. La despărțire, bătrânul i-a înmânat Ecaterinei o icoană a Maicii Domnului cu Copilul Iisus pe brațul ei și i-a spus să se roage cu credință Împărătesei Cerului, iar ea o va auzi pe Ecaterina și îi va îndeplini dorința inimii. Ecaterina s-a rugat toată noaptea și i-a fost îngăduit să o vadă pe Sfânta Fecioară, care i-a spus Fiului ei divin: „Iat-o pe Ecaterina, cât de dreaptă și virtuoasă este!” Dar Pruncul și-a întors fața de la tânără.

Ecaterina a revenit la bătrânul ascet, profund întristată, și i-a spus ce văzuse în vis. El a primit-o cu drag, a instruit-o în credința creștină, a sfătuit-o să-și păstreze puritatea și integritatea și să se roage neîncetat. Apoi a primit de la el Taina Sfântului Botez. Din nou, Ecaterina a avut o viziune cu Preacurata și Pruncul ei.  Acum, Pruncul Hristos a privit cu blândețe la ea și i-a dat un inel frumos, un semn minunat al acceptării sale de către Hristos. În amintirea acestei relatări aghiografice, pelerinii la Mânăstirea Sfintei Ecaterina, din Sinai, primesc în dar un inel.

În acea vreme, Împăratul Maxențiu (306-312) se afla în Alexandria, pentru un festival păgân. S-au adus și victime omenești, mărturisitorii lui Hristos, cei care nu L-ar fi negat sub tortură. Ei au fost condamnați la moarte în foc.

Compasiunea Ecaterinei pentru martirii creștini și dorința ei de a le ușura suferințele au determinat-o să vorbească cu sacerdotul păgân și cu Împăratul Maxențiu. Prezentându-se pe sine, ea a  mărturisit credința în Unul Dumnezeu și a expus cu iscusință erorile păgânilor. Frumusețea fecioarei a captivat împăratul.

Pentru a convinge și a arăta superioritatea înțelepciunii păgâne, împăratul a ordonat celor cincizeci dintre cei mai învățați filosofi și retori ai Imperiului să se contrazică cu Ecaterina, dar tânăra creștină i-a dominat în dispută, astfel încât păgânii au ajuns să creadă în Hristos ei înșiși, fiind apoi arși de vii, din ordinul împăratului.

Maxențiu, care nu mai spera s-o convingă pe frumoasa tânără creștină să renunțe la credința ei, a încercat să o atragă cu promisiunea bogățiilor și a faimei. Primind un refuz furios, el a dat ordin să fie supusă torturii și apoi aruncată în închisoare.

Valeria Maximilla (293-312), soția Împăratului Maxențiu, care auzise despre Ecaterina, a vrut să o vadă. Ea i-a ordonat comandantului militar Porphyrius să o însoțească în închisoare, cu un detașament de soldați. A fost impresionată de spiritul puternic al Sfintei Ecaterina, a cărei față radia Harul divin. Sfânta martiră le-a explicat tuturor învățătura creștină și s-au convertit la Hristos.

În ziua următoare, Ecaterina a fost dusă din nou la judecată; sub amenințarea torturii pe roată, ea a fost îndemnată să abdice de la credința creștină și să ofere jertfe zeilor. Sfânta L-a mărturisit consecvent pe Hristos și s-a apropiat de roată; dar un înger a zdrobit instrumentele de execuție, care s-au spart în bucăți, în văzul multor păgâni prezenți. În amintirea acestei relatări aghiografice, Sfânta Ecaterina apare reprezentată adesea, în iconografia bizantină, alături de o roată de tortură.

Privind această minune, împărăteasa și comandantul militar Porphyrius împreună cu 200 de soldați și-au mărturisit credința în Hristos în fața tuturor și au fost decapitați.

Maxențiu a încercat din nou s-o atragă pe Ecaterina, propunându-i chiar căsătoria cu el, dar din nou a fost refuzat. Sfânta Ecaterina și-a mărturisit ferm fidelitatea față de Hristos, și, cu o rugăciune adresată Lui, și-a așezat ea însăși capul  sub sabia călăului.

Relicvele Sfintei Ecaterina se spune că au fost protejate chiar de către îngeri, ele fiind duse, spre a nu fi profanate de păgâni, departe de Alexandria, pe Muntele Sinai. În secolul al VI-lea, craniul și mâna stângă ale Sfintei Ecaterina au fost găsite, printr-o revelație, și așezate în biserica Mânăstirii Sinai, ctitorită de către Împăratul Justinian. Ele se află acolo până astăzi, iar aura Sfintei Ecaterina din Alexandria străjuiește nu doar Mânăstirea care i-a luat numele, ci și tot Muntele, toată Peninsula Sinai.

Imagine: Reprezentarea martiriului Sfintei Mucenițe Ecaterina în manuscrisul Menologului lui Vasile al II-lea, Împăratul Bizanțului, din jurul anului 1000.