Pantelimon: cel cu totul milostiv

Boala, una dintre pietrele majore de poticneală pentru orice muritor, este momentul când fiecare om dă navală la Dumnezeu, fie cu „plângerea“ pentru ajutor, fie cu „gâlceava“ pentru neînţelegerea rostului ei. Finalmente însă, cam toţi bolnavii sfârşesc prin a cere ajutorul lui Dumnezeu, al sfinţilor, în încercarea lor. Fiindcă în boală, îndeosebi în bolile cronice, oamenii îşi simt cel mai concret propria lor neputinţă, propriile lor limite. Logica umană se blochează, e nevoie de metalogica divină, de milostivirea lui Dumnezeu. Inclusiv, sau mai ales prin mijlocirile, intervenţiile sfinţilor Săi. Căci muritorul nu poate avea atâta curaj în faţa lui Dumnezeu, cât au sfinţii, oamenii care au trecut cu bine pragul acestei vieţi trecătoare, statornicindu-se în veşnica proximitate a lui Dumnezeu.

Pe data de 27 iulie, Biserica face comemorarea unuia dintre cei mai cunoscuţi protectori ai bolnavilor, Tămăduitorul Mucenic Pantelimon. El s-a născut în anul 284, în oraşul Nicomidia, din Asia, trăind ani puţini, anume 19. Tatăl îi era păgân, iar mama creştină. La naştere a primit numele păgân ales de tată: Pantoleon, „cel în toate puternic ca un leu”. Evula, mama sa, a murit la puţini ani după ce-l născuse.

La îndemnul tatălui său, fiul a terminat Şcoala de Medicină din Nicomidia, făcând ucenicia la renumitul medic Eufrosin. Un preot pe nume Ermolae l-a învaţat faptul că Medicul prin excelenţă este Iisus Hristos. Tot el l-a şi botezat pe tânărul Pantoleon, care a cerut Botezul creştin, după ce a vindecat un copil muşcat de o năpârcă. Numele de Botez i-a devenit Pantelimon, „cel cu totul milostiv”.

Ajungând vestit pentru iscusinţa sa medicală, împăratul Maximian voia să-l ia de medic al său personal. Însă i-a cerut lui Pantelimon să renunţe la credinţa creştină, pentru a-i putea face acest favor, de a fi luat la palatul imperial. Pantelimon a refuzat abdicarea de la credinţă în schimbul onorurilor lumeşti, plătind asta cu tăierea capului. Încă din anul 303, când a fost martirizat, este socotit ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor.

Ce este mai admirabil în viaţa pe cât de scurtă, pe atât de tragică, a acestui minunat sfânt? Poate faptul că, deşi copilandru, nu s-a lăsat copleşit de trufia încrederii în propriile talente/puteri. Poate faptul că a avut demnitatea matură a asumării credinţei sale cu preţul vieţii. Dar, mai presus de toate, faptul că a văzut, dincolo de biologia omului, esenţialul vieţii lui: comuniunea vie iubitoare cu Dumnezeu, Creatorul său, şi cu oamenii, semenii săi.

Imagine: Sfântul Pantelimon, frescă din biserica rupestră San Nicolas dei Greci, Matera – Italia, a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 27 iulie 2013.)