Ștefan cel Mare și Sfânt și arta timpului său

Dacă arta romanică și-a aflat un loc de seamă pe teritoriul României aproape exclusiv în provincia istorică Transilvania, succesoarea ei, arta gotică, a fost prezentă nu doar în Transilvania, ci și în Moldova. Îndeosebi bisericile ortodoxe din Nordul Moldovei ctitorite în secolele XV-XVI păstrează urme pregnante ale arhitecturii gotice. Unul dintre ctitorii acestor biserici este Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt. El este, în istoria României, nu doar un remarcabil strateg și curajos luptător împotriva otomanilor, dar și un deschizător de drumuri către cultura Vestului, în cultura medievală a Țărilor Române.

Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominație a romanicului, apărea un nou stil în arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care disprețuiau această artă, văzută ca o artă „barbară”, „gotică”, de la numele celor mai cunoscuți „barbari” ai sfârșitului Antichității. În realitate, arta gotică a dat Europei capodopere. Monumentele romanice le păreau arhitecților secolului al XII-lea greoaie, masive și întunecate, datorită ferestrelor puține și înguste. Arhitecții goticului au revoluționat viziunea spațială a romanicului. Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic, și arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri, cât și în alte forme ornamentale.

Pentru arhitectura medievală moldavă, reprezentată aproape exclusiv de arhitectura ecleziastică, Voievodul Ștefan cel Mare este recunoscut drept părinte, ctitoriile sale fiind ridicate în stil local original, cu influențe bizantine și gotice. Cele mai celebre dintre acestea sunt Mânăstirile Putna, Voroneț și Neamț.

Putna, ridicată între anii 1466-1469, a fost unul dintre cele mai importante centre culturale, religioase și artistice românești. Biserica originală a suferit distrugeri și apoi mari modificări, în perioada 1653-1662, însă liniile arhitectonice inițiale s-au păstrat. Se regăsesc astfel reunite elemente de arhitectură bizantină, gotică și renascentistă.

Biserica de la Voroneț, zidită în 1488, a fost mai ferită de distrugeri decât Putna, și păstrează inclusiv pictura originală, atât în interior, cât și în exterior, cea interioară fiind din epoca ștefaniană și având o reprezentare picturală de excepție a chipului voievodului, în tabloul votiv de pe peretele vestic al naosului.

Biserica Mânăstirii Neamț, ridicată de către Ștefan după anul 1480, când biserica anterioară fusese distrusă de vremuri și devastată de către turci, a fost sfințită în 1497. Ea impresionează îndeosebi prin proporțiile impunătoare și prin ornamentația exterioară bogată.

Ferestrele și arcurile gotice sunt primele care ies în evidență, ca elemente de factură vestică, la toate aceste biserici.

Oricare dintre aceste trei monumente arhitectonice de referință în arta medievală românească dă mărturie indubitabilă despre cultura vastă și profundă a Principelui moldav numit de către Papa Sixtus al IV-lea „Atletul lui Hristos”, despre racordarea sa la spațiul cultural european, concomitent cu crearea, impunerea unui stil arhitectonic local, original. Și acesta este un considerent pentru a cinsti cum se cuvine memoria lui Vodă Ștefan, cel prea impozant în multe privințe, pentru a putea fi minimalizat de către ignoranță.

Imagine: Ferestrele de pe fațada vestică a bisericii Mânăstirii Neamț, 1497.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 2 iulie 2016.)