Grijile vieţii şi prioritatea ei

Unul dintre cele mai frumoase şi limpezi pasaje evanghelice din Evanghelia după Matei se lecturează, în Ortodoxie, la Liturghia din duminica a treia de după Cincizecime. Este vorba despre versetele 22-33 din capitolul al VI-lea al acestei Evanghelii.

Aceste versete explică esenţa vieţii omului: împărăţia sa lăuntrică, aşezarea sufletului său. Doar dacă sufletul este corect orientat – spre Creatorul omului, al lumii întregi – şi se conformează legii divine sădite în conştiinţa omului de la începutul său şi adâncite ulterior de către învăţătura lui Hristos, viaţa are noimă, rost, este mulţumitoare şi împlinitoare.

Trei fraze din întreaga lectură sunt, cu deosebire, relevante.

Prima face referire directă la „centrul de greutate” al omului, care este sufletul, lumea, universul său interior, direct dependent de percepţia sa asupra vieţii: „Luminătorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult!” Omul cu un orizont interior confuz, pătimaş, nedirecţionat clar şi ferm spre Hristos – Lumina lumii, este întunecat şi-şi pregăteşte o veşnicie întunecată.

A doua frază face referire la compromisul ieftin, care întunecă sufletul, la duplicitatea în care omul are mereu şi mereu tendinţa de a se complace, trăind cu falsa impresie că, în fond, este bine orientat, sau, în orice caz, nu este ca cei „răi”: „Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” Celebra anecdotă cu femeia „evlavioasă” care a aprins două lumânări în faţa icoanei lui Hristos, în biserică, dar nu l-a omis cu o lumânare aprinsă nici pe diavol, reprezentat în icoana ispitirii Domnului în Carantania, este edificatoare pentru stilul duplicitar cvasi-generalizat şi foarte păgubos.

Iar a treia frază importantă este şi concluzia întregii lecturi: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea se vor adăuga vouă.”

Grijile excesive pentru „aici şi acum” nu se justifică, în logica divină. Prioritatea omului din perspectivă divină, originară, este sufletul său, împărăţia sa lăuntrică. Ea, această prioritate, este tonul care face muzica, restul fiind doar cadrul pe care muzica armonioasă îl modelează, îl armonizează, îl înnobilează.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 13 iulie 2013.)