Biserica reformată din Acâș, județul Satu Mare

Dacă grandioasa Catedrală catolică Sfântul Mihail, din Alba Iulia, sau biserica fortificată din Cisnădioara sunt mai mult sau mai puțin cunoscute ca fiind primele de factură romanică din Transilvania, biserica reformată din satul Acâș, județul Satu Mare, este cvasi-necunoscută, chiar marginalizată, deși este un edificiu ecleziastic reprezentativ pentru stilul romanic timpuriu, realizat după modelul șantierelor abației benedictine din Pannonhalma – Ungaria. Ea a fost ctitorită de către călugării ordinului catolic benedictin, rămânând romano-catolică până în secolul al XVI-lea, la Reformă, când a fost transformată în lăcaș de cult reformat-calvin, cum este și astăzi.

Construită, conform unor opinii, către finele veacului al XII-lea, în 1175, biserica din Acâș se încadrează în stilul romanic timpuriu. Materialul folosit la construcție este cărămida smălțuită, netencuită. Biserica de tip bazilical își are prototipul în biserica Sfinții Petru și Pavel a abației de la Cluny – Franța, unul dintre cele mai importante centre ecleziastice ale Europei medievale, care era organizată după regulile benedictine.

Bazilica de la Acâș are trei nave despărțite prin stâlpi dreptunghiulari, o singură absidă pe latura estică – altarul -, iar pe latura vestică are două turnuri. Acoperișul este și el din cărămidă. Aspectul exterior este unul auster, sărac în profile, doar sub cornișa altarului, a navei centrale și a turnurilor fiind construite frize de arcuri semicirculare, cu rol decorativ.

De-a lungul timpului, îndeosebi după Reformă, edificiul a fost de multe ori grav avariat. Acest lucru a dat naștere la legenda conform căreia călugării benedictini i-ar fi blestemat pe cei care i-au alungat afară din propria casă, să nu se bucure deplin de ea.

Între anii 1640-1660, mai multe incendii au afectat grav structura acoperișului, abia la restaurarea dintre anii 1896-1902 reușindu-se refacerea lui în forma sa romanică inițială. În anul 1642, biserica fost incendiată de către turci, fiind avariate și turnurile. Până în 1732, localnicii nu au putut-o renova, vreme de 90 de ani oficiind serviciile religioase sub cerul liber. Din această tristă întâmplare s-a născut, cel mai probabil, legenda semilunei islamice care este arborată, până astăzi, pe turnul bisericii din Acâș: la restaurarea atât de greu realizată, după invazia turcească, localnicii au hotărât arborarea semilunei, în ideea că turcii nu vor mai ataca vreodată edificiul cu semnul Islamului pe el.

O altă întâmplare nefastă abătută asupra bisericii din Acâș a fost cutremurul de proporții, din septembrie 1834, care a afectat zona Careiului, mai multe așezări fiind atunci distruse. Și biserica a suferit daune mari, dar nu s-a prăbușit. Comunitatea nu a putut aduna suficienți bani pentru a reface daunele cauzate de cutremur, iar în 1862 a izbucnit un nou incendiu în tot satul Acâș, focul care a ars neîntrerupt vreme de trei zile mistuind jumătate din localitate. Comisia pentru sprijinul monumentelor de artă a finanțat renovările de amploare dintre anii 1896-1902.

Băncile din biserică, realizate în perioada 1750-1776, sunt pictate cu motive florale, de către meșteri locali, în stilul Renașterii florale transilvănene târzii. Ele constituie unul dintre elementele de patrimoniu valoroase ale bisericii.

Situată la 38 km distanță de Satu Mare, biserica reformată din Acâș, cea construită după prototipul bisericii abațiale de la Cluny, merită vizitată, remarcată și reținută în memoria omului care prețuiește cel puțin faptul că civilizația care a moștenit pământurile dacilor liberi a fost racordată la celelalte civilizații europene, în primele secole ale mileniului al doilea creștin.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 25 mai 2016.)