Cincizecimea de după Cincizecime

Pentru creştinii practicanţi, Sărbătoarea Cincizecimii este una mereu şi mereu actuală, îndeosebi în Tainele Bisericii, între care Sfânta Liturghie subliniază cel mai pregnant această actualitate. Căci, una dintre rugăciunile pe care preotul liturghisitor o rosteşte în faţa Darurilor de pâine şi vin, aşezate pe Sfânta Masă spre a fi consacrate, invocă într-o întreită stăruinţă, ca Dumnezeu să trimită peste ele pe acelaşi Duh Sfânt pe Care L-a trimis Apostolilor în ceasul al treilea, adică la Cincizecimea de acum două mii de ani. De aceea, a sărbători Cincizecimea doar o dată pe an, este impropriu.

Mai mult, Duhul Sfânt nu lucrează în lume doar la Cincizecime, şi nici doar în Sfintele Taine ale Bisericii – însă în ele lucrează în mod cert, absolut – ci în toată vremea şi în tot locul. În virtutea acestei credinţe despre Duhul Sfânt – Care pretutindeni este şi pe toate le plineşte, cum frumos afirmă una dintre rugăciunile Ortodoxiei – omul se roagă, comunică cu Dumnezeu – Creatorul Său întreit în Persoane, oriunde s-ar afla. Rugăciunea însăşi fiind o stare de prezenţă a Duhului lui Dumnezeu în sufletul, în mintea şi inima omului. Căci cea care nu este o astfel de stare de prezenţă nu este rugăciune, ci, eventual, moment recitativ, sau literar.

A fi în rugăciune sau în starea de prezenţă a Duhului Sfânt presupune, înainte de toate, a avea, a te îngriji de o stare de transparenţă. Căci aşa cum lumina, razele Soarelului nu pot pătrunde şi nu se sălăşluiesc într-o încăpere cu uşile închise şi cu ferestrele murdare sau cu obloanele trase, la fel Duhul Sfânt nu poate pătrunde şi nu se poate sălăşlui într-un suflet încuiat, într-un trup ferecat, sau cu simţurile murdare, întinate.

Prima grijă a omului care vrea să se bucure de Duhul Sfânt este, trebuie să fie aceea de a-şi deschide uşile sufletului şi de a-şi curăţa ferestrele lui, încât Duhul să poată intra nestingherit. Deschiderea uşilor înseamnă sensibilizarea minţii şi a inimii pentru credinţă, pentru cele ale spiritului; curăţarea ferestrelor înseamnă îndepărtarea tuturor vulgarităţilor, a mizeriilor acumulate pe ochii minţii, pe inimă, a rănilor pe care acestea le-au produs până şi în trup, cel mai adesea. Căci opacizarea la cele spirituale determină, invariabil, şi răni trupeşti, consecinţele păcatului fiind vizibile nu doar în sufletul, ci şi în trupul omului.

Marea învăţătură a Cincizecimii este aceea că Dumnezeu a trimis pe Duhul Său cel Sfânt în lume, şi că acest Duh Sfânt este accesibil omului, în primul rând şi în mod cert în lucrarea Tainelor Bisericii; dar El este, totodată, prezent şi în afara Bisericii, în toată Creaţia, pe care a „înviorat-o” dintru începuturi şi pe care o ţine în coeziune până la sfârşitul veacurilor istoriei, când Biblia afirmă că vor fi „un cer nou şi un pământ nou”.

Imagine: Cincizecimea, detaliu, mozaic din Bazilica San Marco-Veneția, cca. 1100-1150.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 25 iunie 2013.)