Orbul şi simplitatea credinţei

În duminica a şasea după Înviere, la Liturghia ortodoxă se lecturează pasajul evanghelic al vinedecării unui orb din naştere, de către Iisus Hristos. Acest lucru a dat şi denumirea duminicii, anume „a Orbului”.

Evanghelistul Ioan, cel care relatează episodul, accentuează ideea că Hristos este Lumina lumii. Împrejurul acestei idei se ţese întreaga descriere a vindecării.

Spre deosebire de alte astfel de evenimente miraculoase, în acest caz se precizează de către Vindecător faptul că, cel orb din naştere nu păcătuise el însuşi, după cum nici părinţii lui: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” (Ioan 9,3) Exista antecedentul altor vindecări, în care celor vindecaţi li se dăduse în grijă să nu mai păcătuiască, pentru a nu le fi încă mai rău.

Dar acum nu exista dependenţa, cauzalitatea păcat – boală sau infirmitate. Ucenicii o presupuneau, de aceea  au întrebat cine păcătuise, el sau părinţii. Astfel de presupuneri sunt comun umane, de altfel. Când dai ochii cu un grav bolnav sau infirm, prima reacţie este să te întrebi, de regulă, ce „păcate are de tras”. Foarte puţini dintre noi îşi mai pot pune şi invers problema infirmităţii, a bolii şi neputinţei altora: „Ce am eu de învăţat din asta?”

Un comentariu foarte frumos la această pericopă evanghelică ne-a rămas de la Sfântul Teofan Zăvorâtul. Trăitor în secolul al XIX-lea, foarte educat, erudit şi bun cunoscător al sufletului omenesc şi al vieţii omului modern înclinat spre sofisme viclene mai degrabă decât spre curata simplitate a gândirii, Sfântul Teofan a lăsat următoarele rânduri despre această minune:

Se confruntă simplitatea credinţei cu necredinţa vicleană. Credinţa, venind la orbul ce îşi recăpătase vederea, i-a luminat şi ochii minţii, iar el vede limpede adevărul.

Priviţi cât de logic este la el totul! Îl întreabă: „Tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii?” „Prooroc este”, a răspuns el, adică trimis al lui Dumnezeu, îmbrăcat cu puterea facerii de minuni. Corectitudinea concluziei este de netăgăduit!

Dar cărturarii „culţi” nu vor să vadă acest lucru şi caută să evite consecinţele lui; dar întrucât nu reuşesc, se întorc către simplitatea necărturărească îndemnând-o astfel: „Dă slavă lui Dumnezeu; noi ştim că Omul Acesta este păcătos”.

Simplitatea credinţei nu poate să facă legătura între păcătoşenie şi săvârşirea de minuni, spunând asta pe faţă: „Dacă este păcătos, nu ştiu; un lucru ştiu: că eram orb, iar acum văd”. Ce se mai poate spune împotriva unui asemenea raţionament?

Dar logica necredincioşilor e încăpăţânată şi, în pofida evidenţei, nu se ruşinează să susţină că nu ştie de unde este Cel ce a deschis ochii orbului.

„Tocmai în aceasta stă minunea”, le spune logica sănătoasă a credinţei, „că voi nu ştiţi de unde este, iar El mi-a deschis ochii; şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă.  Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.”

S-ar părea ca oricine ar fi trebuit să se plece în faţa puterii acestei concluzii: însă cărturăria învăţaţilor nu poate suferi logica sănătoasă a credinţei, aşa că a dat-o afară…

Mergi acum de dovedeşte adevărul oamenilor a căror minte s-a stricat din pricina încăpăţânării în necredinţă.

Necredincioşii din toate timpurile sunt oameni din acelaşi aluat.

Simplitatea credinţei derivă din curăţia sufletească deasupra căreia tronează raţiunea sănătoasă. Iar curăţia sufletească potenţează, la rândul ei, credinţa simplă, limpede.

Doar credinţa simplă şi raţiunea sănătoasă văd şi înţeleg logic minunile. Când însă pe tronul sufletului stă trufia, închinarea omului la el însuşi, nici nu mai contează câte minuni s-ar petrece împrejurul lui. El oricum nu le vede, nu le crede, neputându-şi ieşi din sine, neputându-se depăşi. Iar de înţeles logic, nici nu poate fi vorba. De aceea se poate, de foarte multe ori, ca orbii să fie mai văzători decât cei care au impresia că văd.

Imagine: Vindecarea orbului din naștere, frescă din Mânăstirea Dionisiu, Athos, secolul al XVI-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 24 mai 2014.)