Sfinţenia, ca refuz al mediocrităţii

Fiecare zi din calendarul bisericesc este „umplută” cu sfinţi. Omul postmodern ştie şi înţelege extrem de puţin despre acest „arhaism”. Fiindcă el este cantonat în „aici şi acum”, şi mai ales este cantonat în „a avea” în detrimentul lui „a fi”.

Firescul omului este însă a fi, a ajunge în comuniune deplină cu Dumnezeu şi cu semenii, adică a fi sfânt. A avea – mai mult, mai puţin – este aleatoriu, şi ar trebui să slujească lui a fi la cota maximă – sfinţeniei.

Viaţa se poate trăi la cote superioare, împlinitoare, sau dimpotrivă, mediocru, fiindcă oamenii o abordează din perspective diverse.

Privită prioritar sau, mai grav, exclusiv din perspectivă materială, viaţa este imposibil de trăit la cote înalte, fiindcă omul al cărui ideal se cantonează în materie nu este niciodată satisfăcut de ceea ce a acumulat. A recunoaşte insatisfacţia oferită de acumularea materiei este primul pas spre un alt tărâm, aflat dincolo de graniţele materiei: spiritul.

Omul a tatonat mereu graniţele materiei, a încercat să le depăşească, refugiindu-se pe tărâmul spiritului. Toate religiile şi toate creaţiile filosofice, ştiinţifice şi artistice, de toate genurile, din toată istoria omenirii, dovedesc aceasta.

Însă, dintre ieşirile din teritoriul exclusiv al materiei înspre teritoriul spiritului, spiritualitatea creştină s-a impus drept reper absolut. Din simplul considerent că ea Îl are în centru pe Fiul lui Dumnezeu întrupat în istorie, răstignit și înviat, Care l-a asumat total pe om, apropiindu-l de Împărăţia Luminii. Comuniunea iubitor-creatoare cu Dumnezeu, prin Iisus Hristos, și cu semenii este pecetea sfinţeniei; ea diferenţiază major împlinirea spirituală oferită de creştinism de orice alte formule religioase, filosofice, artistice sau ştiinţifice de spiritualizare.

Sfinţenia este plămădită din aluatul lucrului onest cu sine însuşi, cu plusurile şi minusurile proprii, şi este pecetluită cu iubire. Spre ea aspiră, ştiut sau neştiut, orice suflet. Numai că la ea ajung doar cei care îşi iau în serios glasul sufletului, nu-l sufocă şi nu-i oferă surogate de împlinire.

Imagine: Fresca reprezentând împărtășania Apostolilor și Sfinți Ierarhi, din absida altarului bisericii Mânăstirii Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Staro Nagoričane – Macedonia, de la începutul secolului al XIV-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 19 mai 2012.)