Învierea, Indepedenţa României şi Ziua Europei

În acest an calendaristic, data de 9 Mai – pe vremuri cunoscută foarte bine tuturor românilor ca fiind Ziua Independenţei României, acum cunoscută la mult mai puţini români drept Ziua Europei Unite – cade aproape la jumătatea perioadei dintre Înviere și Înălțare. O coincidenţă frumoasă, ce determină reflecţia noastră la toate aceste evenimente, deopotrivă.

Desigur, ca popor creştin este firesc să celebrăm mereu şi mereu, şi îndeosebi în perioada post-pascală, Învierea Domnului – piatra de fundament a Creştinismului. A te fi născut în sânul unui popor creştin este un extrem de mare privilegiu, deşi foarte puţini dintre români mai socotesc asta un privilegiu. Fiindcă în secolul al XXI-lea românesc, privilegiile se consideră a fi, cu prioritate, dacă nu exclusiv, doar cele materiale, „palpabile”, şi încă nici acelea nu sunt toate considerate de către toţi privilegii – de exemplu, prea puţini mai preţuiesc excepţionalele monumente de artă şi cultură, marea majoritate cu amprenta Creştinismului nostru clar încrustată în ele.

A avea în matricea genetică, ca naţie, ca popor, Duhul creştin este similar cu a te naşte cu capacitatea de a respira profund, firesc, natural, nesincopat. Ţine apoi de tine, ca persoană, să-ţi fructifici această capacitate genetică, s-o preţuieşti şi s-o cultivi, sau dipotrivă, s-o bagatelizezi, lucru ce duce finalmente la atrofierea plămânilor, a respiraţiei sănătoase, la sufocare şi chiar moarte. De preţuirea acestei capacităţi înnăscute, primite gratuit de la Dumnezeu şi de la înaintaşii sănătoşi, se leagă preţuirea profundă a Învierii Domnului.

Apoi, ca popor cu o istorie zbuciumată, aflat la răscruci de imperii care s-au opintit mereu să ne acapareze – inclusiv credinţa –, este firesc şi frumos să ne celebrăm Ziua Independenţei de sub dominaţia turcească. Să ne cinstim înaintaşii care au vărsat sângele lor, pentru ca noi sa avem astăzi o ţară liberă şi să fim un popor creştin.

Iar în ordine cronologică, dar nu în ultimul rând, se cade a celebra, ca popor european prin naştere, prin cultură şi prin vocaţie, şi Ziua Europei Unite. A trăi în acest secol al globalizării şi a nu recunoaşte faptul că Europa Unită este o necesitate, iar nu un moft, este cel puţin de neînţeles. Întreaga cultură şi civilizaţie europeană este, în esenţa ei, de sorginte creştină şi greco-romană. A nu dori ca acest continent să fie unul al solidarităţii şi al cooperării între ţările şi naţiunile sale, este similar cu a dori dezintegrarea Europei, bastionul Creştinismului dintotdeauna.

Pe 9 Mai să ne celebrăm şi cultivăm, deci, deopotrivă identitatea creştină fundamentată pe Înviere, pe cea de români liberi şi de europeni demni, urcând astfel spre întâlnirea de la final de istorie cu Dumnezeul Treimic – Judecătorul oamenilor ca persoane, dar şi ca popoare.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 9 mai 2013.)