Femeile Mironosiţe versus feminism

A treia duminică după Înviere este consacrată de către Biserica Ortodoxă Sfintelor Femei Mironosiţe, care s-au dus primele la mormântul Domnului, în zorii zilei de duminică, după Sabatul evreiesc, cu miresme, să-L îmbălsămeze, conform tradiţiei iudaice. Ritualul fusese omis în graba Vinerii celei Mari, a morţii şi îngropării Domnului.

Acesta este un prilej special în decursul anului, de a reflecta la rostul femeii în familie, în societate, în lume, în cadrele largi ale Creaţiei, din perspectivă creștină.

Femeia a fost ultima creată de către Dumnezeu, ca ajutor bărbatului; ea este cununa Creaţiei (Geneza 2, 18-25). Prin ea a intrat non-sensul, moartea în lumea creată; tot în ea S-a întrupat Divinitatea, Absolutul, Care a salvat lumea din non-sens, redându-i şansa firescului, a Vieţii.

Evangheliile relatează că femeile purtătoare de miruri – doar nişte femei au avut curajul de a se duce la mormântul Domnului, ucenicii Îl părăsiseră oricum din noaptea Joii celei Mari – au aflat mormântul gol, fiindcă Hristos înviase. Li s-a arătat îngerul, vestindu-le Învierea Domnului şi poruncindu-le a merge şi a spune ucenicilor că Îl vor găsi în Galileea. Tot lor, unor femei, li S-a arătat prima dată Domnul înviat, salutându-le.

Deşi în relatarea Evangheliei după Marcu aceste femei sunt prezentate mai degrabă ca fiind fricoase (Marcu 16, 8), evanghelistul Matei le redă într-o aură de curaj şi bărbăţie: „Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui. Dar când mergeau ele să vestească ucenicilor, iată Iisus le-a întâmpinat, zicând: Bucuraţi-vă!” (Matei 28, 8-9)

Femeia a fost făcută dintru început să înnobileze bărbatul şi Creaţia toată, acelaşi lucru i se cuvine a-l face până la sfârşitul istoriei. Dacă vrea să fie şi să rămână femeie, cunună a Creaţiei, iar nu o simplă „concurentă” a bărbatului. Nobleţea iar nu vulgaritatea, Viaţa iar nu moartea, curajul iar nu laşitatea sunt vocaţia femeii.

Imagine: Mironosițele la mormânt, detaliu, frescă de la Patriarhia Sârbă din Peć, sec. al XIV-lea.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 28 aprilie 2012.)