Cuvioasa Maria Egipteanca: exemplul complex al unei vieţi (1)

Luna aprilie debutează cu celebrarea calendaristică a unei femei devenită sfântă după o asceză imposibil de imaginat omului contemporan: Sfânta Maria Egipteanca. Puterea exemplului ei a rămas atât de pregnant întipărită în memoria Bisericii, încât şi duminica a cincea din Postul Mare îi este alocată. Iar viaţa ei se lecturează, în întregime, la slujba Deniei Canonului Mare, din miercurea săptămânii a cincea a Marelui Post, în care tocmai ne aflăm, şi la utrenia duminicii a cincea din Post, cea care urmează.

Această săptămână, a cincea din Post, se află, aşadar, sub spectrul Sfintei Maria Egipteanca. De ce va fi ales-o Biserica tocmai pe ea pentru a o oferi de exemplu întregii comunităţi eclesiale, de peste un mileniu? Fiindcă viaţa ei oferă, în integralitatea sa, un tablou inegalabil al omului împrăştiat, risipit la maximum în păcate, dar întors în sine, cu faţa spre Dumnezeu, după o asceză la fel de consecventă ca şi starea de păcătuire în care anterior se aflase.

Este cel mai realist exemplu cu putinţă al decăderii şi ridicării omului; al trecerii din iadul păcatului, în paradisul virtuţii; al transfigurării iubirii carnale, instinctuale, pătimaşe, egoiste, în iubire absolută; al împăcării trupului sedus şi distrus de voluptăţi, cu sufletul pustiit, devastat de dezordinea morală, prin restabilirea echilibrului primordial al lor; al plânsului curăţitor de rugină sufletească; al perseverenţei în bine, izvorâtă din autentica iubire de Dumnezeu.

Relatarea pe larg despre viaţa sa s-a păstrat de la Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, căruia i-a fost spusă de către un monah din Palestina, pe nume Zosima, cel care a descoperit-o pe asceta desfigurată de asprimea vieţii în deşert, dar transfigurată spiritual, cu puţin înainte de moartea ei.

Din această relatare ştim cu certitudine timpul istoric în care a trăit Cuvioasa Maria Egipteanca: secolele VI-VII, căci aşa cum Sfântul Sofronie de la început precizează: „Cele istorisite s-au petrecut în vremea noastră şi le-am primit de la un sfinţit bărbat”. Este remarcabil, în această precizare, faptul că doi bărbaţi asceţi, cu o viaţă spirituală de excepţie – Cuviosul Zosima şi Sfântul Sofronie – au rămas ei înşişi uimiţi de virtutea unei femei, şi au avut grijă s-o redea cu fidelitate pentru a fi păstrată ca exemplu în memoria Bisericii.

Mai mult, exemplul femeii a fost răspunsul lui Dumnezeu la o întrebare care-l măcina pe Cuviosul Zosima, cel cu viaţa curată, dedicată lui Dumnezeu încă din pruncie, şi ajuns la aşa măiestrie spirituală prin virtute, încât îşi spunea: „Se găseşte, oare, vreun bărbat, din cei care trăiesc înţelepteşte în pustie, care să mă întreacă în ce priveşte fapta şi contemplaţia?” Răspunsul divin la această nedumerire a Cuviosului ascet a fost: „Ca să ştii însă că sunt încă şi multe alte căi spre mântuire, ieşi, … şi du-te la mânăstirea ce se află lângă râul Iordanului!”

Ascultând, Zosima s-a dus la respectiva mânăstire, şi a admirat viaţa în profundă evlavie a călugărilor. Dar, nu acesta era ultimul răspuns al lui Dumnezeu. Ci o întâlnire în cea mai cruntă pustie cu Maria, femeia al cărei trup se uscase şi deformase de la viaţa sălbatică, dar al cărei spirit ardea ca flacăra, în rugăciune, ridicând-o de pe pământ la cer. Respectiva mânăstire păstra rânduiala ca, din prima zi a Postului Mare, toţi călugării să iasă din ea, ducându-se, cu foarte puţine provizii la ei, în pustie, dincolo de râul Iordan, unde aveau a se nevoi în post, rugăciune, meditaţie, viaţă aspră, în absolută solitudine, până la Florii.

Aşa a ieşit şi Zosima în pustie, trecând Iordanul, şi dorind nespus să întâlnească un ascet absolut superior a tot ceea ce cunoştea el. După vreo douăzeci de zile de peregrinare în pustiu, a aflat o fiinţă care l-a strigat pe nume, deşi nu-l cunoscuse anterior. Era Cuvioasa Maria. Convins de superioritatea ei, Cuviosul Zosima a obligat-o să-i relateze viaţa şi nevoinţele. Ceea ce Cuvioasa Maria a şi făcut, într-un tablou deopotrivă convingător şi cutremurător.

Ea se născuse în Egipt, iar de la vârsta de doisprezece ani se dusese în Alexandria, unde a practicat cu nesaţ desfrânarea, din pură plăcere, iar nu pentru bani. Este edificatoarea afirmaţia ei: „trăiam ca o cerşetoare şi adeseori torceam câlţi. Aveam însă o poftă nesăţioasă şi o dorinţă neînfrântă de a mă tăvăli în noroi. Aceasta socoteam că este scopul vieţii, de a batjocori neîncetat trupul.”

În următorul articol vom vedea cum s-a derulat, mai departe, viaţa astfel începută a acestei femei, un început în care se regăsesc atât de multe vieţi contemporane. Însă nu începutul, ci finalul contează, în ordinea spirituală a vieţii, iar finalul Sfintei Maria nu mai este deloc unul comun. Spre a ni-l însuşi ne îndeamnă Biserica, atunci când ne aşează an de an, tabloul, icoana vieţii ei în faţa ochilor.

Imagine: Sfânta Maria Egipteanca, detaliu dintr-o icoană siriană pe lemn, cca. 1700, aflată la Mânăstirea Maicii Domnului din Balamand-Liban.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 1 aprilie 2014.)