Halmyris – valoroasă atestare arheologică a Creștinismului antic în Dobrogea

În ținutul Hațegului ni s-au păstrat cele mai vechi vestigii religioase ale strămoșilor românilor – dacii -, dar și multe biserici creștine, unele dintre ele construite din material recuperat de la fostele cetăți și localități dace sau romane. Fostul centru al Statului Dac, apoi cel al Provinciei Romane Dacia au făcut ca viața social-economică prosperă, care le caracteriza, să favorizeze și o viață religioasă prosperă, de la care s-au păstrat mărturii arheologice semnificative.

Însă Dobrogea, ținutul însorit dintre Dunăre și Marea Neagră, situată la răscrucea de drumuri comerciale pe ape și uscat care legau Sudul de Nord și Estul de Vest, este și ea cel puțin la fel de semnificativă ca Țara Hațegului, în ceea ce privește vechimea și importanța unor vestigii cu caracter religios. Căci aici s-a dezvoltat, încă din secolele VI-IV î.Hr., o viață economică foarte prosperă, prin colonizarea litoralului Mării Negre de către greci și prin înființarea, de către ei, a înfloritoarelor colonii organizate după modelul polis-urilor grecești. Așa au fost Histria, Callatis, Tomis (România), sau Dionysopolis (Bulgaria). În aceeași perioadă cu organizarea coloniilor grecești începeau să se cristalizeze și primele formațiuni statale ale geților, cei pe care romanii i-au numit daci, după mărturia istorică a lui Pliniu cel Bătrân.

După câteva secole de cultură greacă, în anul 46 î.Hr. coloniile grecești au intrat sub stăpânirea Romei, fiind incluse în Provincia Moesia, cu un foarte important rol de apărare a Imperiului Roman. Regele dac Decebal a invadat Moesia, în anii 101-102, fiind însă învins de Împăratul roman Traian, victorie comemorată prin monumentul de la Adamclisi (Tropaeum Traiani). 

Este superfluu a mai spune că, atât coloniștii greci, cât și romanii care le-au luat locul au lăsat dovezi arheologice deosebit de valoroase despre practicarea religiei lor, politeismul. Există mai multe sculpturi antice foarte bine conservate, care reprezintă zeități greco-romane pe care le venerau locuitorii antici ai Dobrogei. Muzeul de Arheologie din Constanța păstrează unele dintre ele. 

Perioada de prosperitate a Dobrogei antice a fost perturbată de invaziile migratoare din secolul al III-lea.

Către finele secolului al III-lea, sub Împăratul roman Dioclețian (284-305), Dobrogea a devenit provincie separată cu numele Scythia, parte a Diocezei romane Tracia. Sub Împăratul Constantin cel Mare (306-337), Dobrogea și-a sporit gradul de autonomie. Ea avea chiar o organizare bisericească bine conturată, fiind atestat documentar faptul că Episcopul Bretanion al Tomisului a fost vizitat de către Valens, împăratul adept al ereziei ariene, în anul 369, acesta din urmă cerând episcopului dobrogean să adere și el la arianism, erezie ce fusese condamnată de către Sinodul I Ecumenic, din anul 325. Episcopul, probabil un ucenic al Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Capadociei, l-a înfruntat cu curaj pe împăratul eretic, după relatarea istoricului Sozomen.

Aceste mărturii documentare despre existența unei comunități creștine foarte bine închegate în Dobrogea, în primele secole creștine, au fost certificate și de către descoperiri arheologice importante. Una dintre acestea este Cetatea Halmyris. Atestat documentar încă din primul secol creștin, orașul Halmyris era situat la vărsarea Dunării în Marea Neagră, pe malul Lacului Razelm, un golf al mării, practic, însuși numele fiindu-i derivat din această așezare: halmyris înseamnă „apă sărată”. Aflat la răscrucea unor importante drumuri comerciale terestre, fluviale și maritime, Halmyris a avut o relevanță specială în Imperiul Roman. Nu doar comercial, ci și militar, el era un centru important, fiind situat la granița nordică a imperiului.

Ruinele care au aparținut Cetății romano-bizantine Halmyris s-au descoperit în urma săpăturilor arheologice demarate încă din secolul al XIX-lea, în anii 1892-1893, continuate apoi în secolul XX, în mai multe etape. Ele se află astăzi pe teritoriul județului Tulcea, între localitățile Murighiol și Dunavățul de Jos. Interpretările datelor arheologice au dus la concluzia că la Halmyris a fost un castru roman, în secolele I-III, mai întâi din pământ, apoi din piatră.

Săpăturile arheologice au certificat, în anul 2000, existența unei bazilici creștine la Halmyris, foarte probabil chiar centru episcopal. Un an mai târziu, în iulie 2001, sub altarul bazilicii s-a descoperit o criptă, în care fuseseră îngropate trupurile a doi martiri dobrogeni, Sfinții Epictet și Astion, uciși către finele secolului al III-lea sau începutul secolului al IV-lea, în timpul cumplitei prigoane asupra creștinilor inițiate de către Dioclețian. Relatări despre martiriul lor existau deja, în documente istorice păstrate. Iar faptul că în Antichitate, pe mormintele martirilor se construiau altare creștine, este bine cunoscut.

Cu descoperirea de la Halmyris, din anii 2000-2001, se certifică fără dubii vechimea Creștinismului în Dobrogea. Dacă relativ la misiunea creștină a Sfântului Apostol Andrei în Dobrogea nu se pot aduce dovezi arheologice certe, existând o împletire de adevăr istoric și legendă, zecile de martiri dobrogeni consemnați în documente, dar și astfel de descoperiri arheologice, cum este cea de la Halmyris, pecetluiesc, fără putință de tăgadă, actul de naștere al Creștinismului la români. Un Creștinism antic viu, foarte bine organizat, și mărturisitor. Din care își poate înnoi forțele, viața, și postmodernismul cel încorsetat în materie și secularizare.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 4 mai 2016.)