Cultura religioasă – ingredientul absent al societății postmoderne

Cel de-al treilea mileniu creștin a debutat și merge mai departe sub spectrul atentatelor teroriste. După macabrul 11 septembrie 2001, seria uciderilor în numele „credinței” a continuat, continuă, în diverse forme, din America până în Asia și chiar Australia, din Africa până în Europa. În marea majoritate a cazurilor, aceste atentate sunt coordonate și realizate de către persoane declarate musulmane, însă nici declarați creștini nu se feresc de a ucide – chiar și în cel de-al treilea mileniu creștin! – în numele credinței lor. „Masacrele Crăciunului”, din Uganda, sunt cel mai elocvent exemplu, în acest sens.

În afară de atentate, este o realitate tristă a acestui început de mileniu și relativizarea valorică și morală extremă la care s-a ajuns, care parcă se voiește a fi impusă drept regula generală, îndeosebi în țările civilizate. Uneori răzbate mesajul dinspre teroriștii musulmani cum că taman relativismul moral extrem la care a ajuns Vestul creștin este unul dintre motivele pentru care ei vor să-l dărâme, impunând prin forță legea morală islamică.

O altă realitate, mult mai aproape de cotidianul românesc, este aceea a valurilor de imigranți asiatici și africani care au asaltat granițele Europei, începând din 2015. Aceasta este o provocare fără precedent pentru țările europene și pentru România.

Acestea fiind doar câteva dintre coordonatele majore ale existenței umane pe Planeta Albastră la începutul mileniului al treilea creștin, este absolut imperios necesar să ne aplecăm, fiecare dintre noi, cu ceva mai multă atenție și interes, asupra culturii religioase a propriei țări, a noastră personal, și, prin extensie, asupra culturii religioase a Europei și a umanității întregi. Să ne cunoaștem bine pe noi înșine, dar și pe ceilalți, pentru a ne asuma responsabil propria civilizație – care stă, indubitabil, pe temelii iudeo-creștine – și a inter-relaționa omenește, decent, cu semenii noștri, fie ei de aceeași religie cu noi, sau de una diferită de a noastră.

Factorul politic este depășit de fenomenele îngrijorătoare ale timpului; lipsesc liderii carismatici și politicile vizionare și coerente. Abundă discursul populist, demagogic, ignorant, manipulator. Când omenirea își pierde umanitatea și cade pradă cruzimii provocate de îndoctrinare de sorginte religioasă sau de alt fel, atunci discursul politic „împăciuitor” nu poate aduce rezultate scontate, iar răspunsul populist contrar este periculos. Este nevoie de luciditatea fiecăruia în parte, pentru ca la nivel micro și macro-social să nu învingă frica, teroarea, masacrul.

Din aceste considerente, am gândit util demersul de a prezenta unele, cât mai multe dintre edificiile religioase cu vechime și importanță istorică și culturală, nu doar religioasă, de pe teritoriul țării noastre, sau chiar din afara granițelor ei. Este instructiv, benefic, îndeosebi astăzi, a ne cerceta și cunoaște bine propria cultură, propria identitate religioasă, propria istorie, și a învăța din ele, pentru a nu cădea prada ignoranței, pe soclul căreia se zidește cel mai ușor îndoctrinarea, extremismul, atât de ucigătoare, pe tot mapamondul.

Religia și civilizația din ea derivată, oricare ar fi ele, nu mai pot fi lăsate exclusiv la latitudinea teologilor, care, se pare, au eșuat și ei în misiunea pe care o au, aceea de luminători, îndrumători spre bine, frumos, adevăr, dreptate, a oamenilor. Extremismul religios de toate nuanțele, care există peste tot în lume, este dovada clară a acestui eșec. Împotriva extremismului și a terorii nu putem lupta decât cu perseverentă luciditate, atenție, cunoaștere. Frica și obscurantismul paralizează binele, cunoașterea mobilizează omul spre bine.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 30 martie 2016.)