Postul cel Mare și omul postmodern

Cu duminica numită a Înfricoșatei Judecăți, Biserica Ortodoxă a dat startul ultimelor preparative ale ritmului liturgic și biologic, în vederea intrării în Postul cel Mare, cea mai aspră și mai intensă perioadă liturgică din cursul anului bisericesc.

Pentru omul postmodern, Postul Mare este mai mult sau mai puțin (re)cunoscut drept un timp de penitență, de întoarcere în sine cu fața înspre Creatorul sinelui. Nu de puține ori, postul este chiar ridiculizat, deși, în epoca doctrinelor vegetarianiste, se află și destui adepți ai săi, din motive de doctrină culinară, nu neapărat religioasă.

Postul Mare, însă, nu este nici o simplă sumă de ritualuri impuse de către Biserică, după cum nici o (altă) formulă alimentară de viață. El este o perioadă de timp din anul calendaristic și liturgic, în care omul este invitat și i se oferă mijloacele, de către Biserică, spre a reflecta mai intens la sine însuși și la rostul său profund. Actul de penitență pe care-l propune Biserica prin Postul Mare cuprinde deopotrivă spiritul, sufletul omului și trupul său.

Sufletului i se oferă slujbe religioase prelungi și cu o încărcătură teologico-morală de mare cuprindere și adâncime. Canonul Mare al Sfântului Andrei, Episcopul Cretei, este doar unul dintre exemplele de rânduială liturgică complexă cu care debutează primele patru zile din prima săptămână a Postului Mare, și care se reia, integral, în miercurea săptămânii a cincea din același Post.

Și din acest considerent, al amplorii deosebite a slujbelor din perioada imediat următoare, în această săptămână se face o „pauză liturgică”, în sensul că zilele de miercuri și vineri ale ei sunt socotite aliturgice, adică în ele nu se celebrează Jertfa Euharistică.

Dar Biserica a păstrat din vechime și tradiția pregătirii ritmului biologic al omului, în sensul abordării înțelepte a perioadei postirii alimentare. Anume, ea recomandă alimentația lacto-vegetariană, renunțarea la alimentele preparate cu carne, în săptămâna proximă înaintea Postului Mare. Cu aceasta, organismul uman învață trecerea de la alimentația cu carne, la cea în care orice produs de origine animală este interzis.

Desigur, a trăi în ritmul liturgic al Bisericii poate fi, și chiar este considerat de către mulți, desuet și practic imposibil. Pe de o parte, fiindcă programul de viață al omului postmodern activ nu-i permite acestuia prezența la slujbele religioase zilnice, atât de numeroase și complexe, ale Postului Mare. Pe de alta, fiindcă același program de viață nu-i permite alimentația exclusiv vegetariană.

Și totuși, a lua fie și parțial în calcul varianta postirii, nu poate fi decât benefic, deopotrivă sufletului și trupului omului postmodern.

Imagine: Adam și Eva mâncând din pomul cunoștinței binelui și a răului, ispitiți de către șarpe. Detaliu de mozaic din Cappella Palatina, Palermo, cca. 1140-1170.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 25 februarie 2014.)