Iubirea inter-umană: între limitări carnale şi confuzii 

Una dintre cele mai actuale confuzii privitoare la iubirea inter-umană este cea care identifică, adesea exclusivist, iubirea cu sexualitatea. Această limitare şi confuzie are repercursiuni majore deopotrivă asupra trupului şi a psihicului uman, a cărui latură afectivă este din ce în ce mai lovită de precaritate, ducând omul la depresie şi anxietate.

Rădăcinile acestei stări de fapt se află, pe de o parte, în secularizarea acută – care implică ieşirea din „limitele” învăţăturilor moral-religioase, sau forţarea graniţelor conştiinţei, şi implicit ale trupului; iar pe de alta, în sincretism – influenţa religiilor sau filosofiilor de sorginte orientală fiind incontestabilă în acest sens.

În conformitate cu învăţătura de credinţă creştină, iubirea inter-umană nu poate fi nicidecum identificată exclusivist, și nici prioritar, cu sexualitatea. Sexualitatea este doar un aspect al iubirii bărbat-femeie, anume aspectul ei final, piscul ei, dacă s-ar putea spune, cel care leagă dimensiunea umană a iubirii de cea a creaţiei, şi-l face pe om co-creator de oameni, cu Dumnezeu.

Amândouă – iubirea şi creaţia – sunt „surori gemene”, căci aşa cum Dumnezeu a creat lumea şi pe om din iubire, şi omul creează ceea ce creează tot din iubire. A-l rupe pe „a iubi” de „a crea” este începutul schizofreniei ontologice a omului.

De aceea, cei care aleg şi cultivă cu obstinaţie „iubirea” carnală – în oricare dintre formele sau aberaţiile ei -, uitând sau marginalizând aspectul creator al omului iubitor, se îndepărtează de propria noimă, ca oameni, aceea de a se asemăna tot mai mult lui Dumnezeu.

Înaintea sexualităţii, ca şi în afara ei, iubirea inter-umană există, neîndoielnic, chiar între persoane de acelaşi sex, sau între cei de vârste foarte diferite. Ea se exprimă în forma prieteniei. Toţi oamenii pot lega prietenii, însă nu toate prieteniile implică sexualitatea.

Cât despre sexualitatea între persoane de același sex, ea este o dezordine atât de gravă care a intervenit în Creația lui Dumnezeu, încât El a pedepsit-o cu foc trimis din cer, peste cetățile Sodoma și Gomora, unde era practicată.

Doar prieteniile bărbat-femeie care hotărăsc în mod conştient şi responsabil înscrierea în rândul celor care se fac pe sine co-creatori de oameni noi, împreună cu Dumnezeu, în cadrul unei familii, sunt cele care implică sexualitatea. Sexualitatea în afara acestei decizii responsabile este una dezordonată, ieşită din raţionalitatea iubirii de sorginte divină.

Consecințe foarte tragice ale unei astfel de dezordini sunt, între altele: traficul de carne vie; copiii concepuți și născuți de părinți absolut iresponsabili, apoi abandonați sau chinuiți; ca și imensitatea numărului de avorturi săvârșite de către tinere femei, uneori doar adolescente, avorturi care le afectează grav sănătatea fizică și psihică. Consecințele la nivel personal ale sexualității dezordonate, deși aparent invizibile, fiindcă nu au dat naștere la copii, sunt profunde: ascensiunea fără precedent a depresiilor, anxietății și a altor boli de natură psihică și sufletească nu este o întâmplare fără legătură cu deraierile sexuale ridicate ostentativ la rang de „normalitate” în postmodernism.

Dumnezeu, încă prin Legea lui Moise, a interzis explicit sexualitatea dezordonată bărbat-femeie. Asta după ce deja arsese Sodoma și Gomora pentru homosexualitate. Ceea ce Dumnezeu, Creatorul omului, a interzis, sau chiar a ars cu foc din cer trimis, Biserica nu poate admite, cu atât mai puțin poate binecuvânta. Orice formă deraiată sau dezordonată a așa-zisei iubiri nu poate face obiectul binecuvântării lui Dumnezeu, ci al penitenței.

Aşadar, din punct de vedere creştin, a considera doar sau cu prioritate sexualitatea ca fiind iubirea este un abuz, o bulversare gravă a noimei omului, ca fiinţă iubitor-creatoare cu vocaţia comuniunii cu Dumnezeu şi cu semenii. În plus, orice alte forme de „exprimare” a sexualităţii umane, în afară de legătura trupească firească bărbat-femeie, sunt abateri grave, deraieri ale omului de la „traseul” său ontologic. Ele nasc alienare, anxietate, depresie.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 12 februarie 2013.)