Ascetism versus hedonism
Data de 14 februarie a devenit celebră pentru omul contemporan. Marketing-ul comercial a ajutat deopotrivă la celebritatea, dar și la denaturarea ei.
Trecând peste faptul că tot mai puțini dintre cei care țin în considerație „Ziua Sfântului Valentin” știu exact pe cine „consideră” cu asta, omul postmodern asimilează, aproape involuntar, celebrarea dragostei cu plăcerea carnală.
Însă, omul secolului al XXI-lea nu poate fi neapărat înfierat pentru astfel de asocieri mentale și de comportament, fiindcă hedonismul nu este, nicidecum, o invenție postmodernă, ci o concepție de viață veche cât umanitatea însăși.
Trup și suflet fiind, Adam și toți de după el sunt „împinși” de instinctele carnale, mai degrabă decât de impulsurile sufletești și raționale. Fiindcă trupul este vizibil, palpabil, și „își cere drepturile” mai agresiv decât sufletul.
Fiecare persoană în parte este cea care își educă cele două coordonate – trup și suflet – în sensul de a le acorda prioritate și preponderență. Situația „normală” este cea în care ambele își primesc drepturile cuvenite: sufletul raționala afectivitate, iar trupul plăcerea derivată din afectivitate. „Anormale” sunt celelalte două situații: când fie sufletul, fie trupul este avut cu prioritate maximă în vedere de către posesorul lor. Când trupului și plăcerilor lui i se acordă prioritate maximă, omul cultivă hedonismul. Când sufletului i se acordă prioritate maximă, omul devine ascetic, spiritualizat, limitându-și plăcerile carnale.
Nu doar hedonismul este o doctrină cu ascendente în Antichitate, dar și ascetismul. Amândouă au mai și degenerat, în istorie, în deraieri ucigătoare de oameni, regretabile.
Evident, hedonismul a avut și are mai mulți aderenți, fie ei și nedeclarați oficial. Fiindcă este, aparent, mai simplu, deși în esență are consecințe dezastruoase pentru viață, în ansamblul ei.
Morala și etica creștine au fost mereu adversare ale hedonismului. De aceea, pare și paradoxal cumva faptul că un Sfânt Martir iubitor de Dumnezeu și de oameni, dar ascetic în gândirea și în acțiunile sale – Sfântul Valentin – a fost transformat în emblema plăcerii.
Nu este vina Sfântului Valentin că omul denaturează lucrurile, chiar și pe cele foarte nobile; dar nu este nici o scuză din partea oamenilor, de niciodată și de nicăieri, faptul de a nu lua aminte la ei înșiși, de a nu-și îndeplini deopotrivă și prioritar nevoile afective sufletești, apoi, derivat din aceasta, pe cele trupești.
Societatea postmodernă este una prin excelență hedonistă. Așa fiind, nu-i dăunează deloc exemplele antidot la hedonism, pe care le oferă istoria și calendarul Bisericii. Pe 13 februarie, de exemplu, Biserica îl comemorează pe unul dintre marii asceți, „luptător” cu propriile impulsuri carnale, Sfântul Martinian din Cezareea Palestinei.
Nu vom fi având toți vocația ascetismului, dar cu certitudine avem cu toții vocația echilibrului, a normalității, și suntem datori a le cultiva.
Imagine: Reprezentarea Sfântului Cuvios Martinian din Cezareea Palestinei în manuscrisul Menologului lui Vasile al II-lea, Împăratul Bizanțului, din jurul anului 1000.
(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 13 februarie 2014.)
February 13, 2017 Cultura si Spiritualitate, Diverse