Triodul: un timp către meta-timp

Cu Duminica Vameşului şi a Fariseului, denumită astfel după pericopa evanghelică care se citeşte în Biserica Ortodoxă la Liturghia din această duminică, începe Triodul, cea mai frumoasă perioadă liturgică a anului ortodox, un „culoar de timp” care invită la intrarea în meta-timp, în veșnicie. El sfârşeşte în Sâmbăta Învierii Domnului, sau Sâmbăta cea Mare, şi este o sumă de texte patristice, cântări psaltice şi lecturi biblice de o bogăţie de sensuri şi o frumuseţe covârşitoare.

Însă, în epoca postmodernă a „crizei de timp”, a trăi după ritmul liturgic este desuet, iar a invita pe cineva la o slujbă bisericească – asta în afara faptului că ar avea vreo problemă gravă de sănătate, de familie, de serviciu, de diverse altele – este similar cu a-i aduce un afront. Fiindcă a merge la biserică, a intra liber, conştient, voit şi nesilit într-un alt ritm al lumii, al vieţii, decât cel cotidian, în ritmul liturgic – un meta-ritm, în fond –  este demodat, este „pentru babe”, este pentru „talibani”. Oamenii „normali” nu au timp.

Ceea ce nu ştiu marea majoritate a celor care adoptă cu seninătate astfel de clişee, este complexitatea şi profunzimea ritmului liturgic ortodox. Dincolo de formule şi forme de ritual – deseori sluţite de neatenţie, grabă, superficialitate – Ortodoxia are şi propune omului una dintre cele mai clare, logice şi profunde concepţii de viaţă: viaţa în, cu Duh Sfânt. Iar ritmul ei liturgic susţine şi cultivă tocmai acest fel de viaţă, viaţa vie, viaţa deplină.

De aceea, a-ţi refuza, voluntar sau doar indus de preconcepţii, cel puţin „degustarea” unei astfel de forme de viaţă, este cumva identic cu a refuza un medicament de importanţă vitală, în caz de boală cronică.

Iar în postmodernism, omul are mai mult decât oricând nevoie de viaţă, de entuziasm, de Duh care face viu. El caută viaţa („fericirea”!) cu disperare, în multe direcţii: începând cu „cele mai de jos” – plăcerile strict carnale, mult prea vulgarizate faţă de noima lor reală; continuând cu cele mundane – trufia vieţii, goana după recunoaştere socială, bani mulţi şi plăceri mondene; şi ajungând la cele „superioare” – filosofii şi ideologii dintre cele mai diverse, care-i măgulesc mintea, dar nu-i pot potoli setea inimii.

Triodul propune, arată omului şi-l invită la un alt fel de viziune şi abordare a vieţii. Nu este deloc facil să începi a pricepe realmente această viziune, cu atât mai puţin facil este s-o „implementezi” la nivel personal. Dar chiar merită.

Imagine: Detaliu dintr-un manuscris bizantin al Triodului – cartea liturgică folosită în perioada cu același nume – cu reprezentarea vameșului și a fariseului, a căror duminică dă startul celor celor zece săptămâni ale Triodului.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 26 februarie 2013.)