Curajul: însuşire firească, sau alegere?

Calendarul ortodox aminteşte, pe data de 5 februarie, două femei martire, exemple de curaj şi bărbăţie: Sfânta Agata şi Sfânta Teodula. Ele au trăit în Imperiul Roman, în perioade diferite, prima în timpul domniei lui Decius (249-251), a doua în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian (284/6-305).

Sfânta Agata (sau Agatia) era din insula Sicilia, fiind deosebit de frumoasă fizic dar şi sufleteşte, iar în plus, foarte bogată. Deoarece era creştină, ea a fost supusă judecăţii funcţionarului imperial. Acesta a dat-o mai întâi pe mâna unei femei necredincioase, spre a o întoarce de la credinţa în Hristos. Dar Agata nu a abdicat, dimpotrivă. Din acest considerent, ea a fost chinuită şi aruncată în temniţă, unde a şi murit.

Sfânta Teodula era dintr-o localitate numită Azarva, unde un funcţionar imperial a fost trimis să-i pedepsească pe creştini. Ajungând la judecată, Teodula a fost aprig chinuită, a obţinut prin rugăciunea către Dumnezeu înfăptuirea de minuni – sfărâmarea unei statui idolatre, apoi refacerea ei în starea iniţială -, a reuşit să-i convertească la creştinism pe doi dintre chinuitorii ei,  fiind finalmente ucisă prin ardere într-un cuptor.

Parcurgând cu ochii minţii episoadele din pătimirile lor păstrate de către sinaxarul Bisericii, te întrebi, în mod firesc: cum pot fi unii oameni atât de curajoşi, iar alţii atât de laşi, fricoşi?

Răspunsul la această întrebare pare greu, şi totuşi este simplu. Este cunoscut faptul că a iubi îţi dă curaj, iar a te simţi iubit îţi conferă putere. Deci, însuşirea sufletească a curajului are, în mare parte, sorgintea în latura afectivă a psihicului uman. Omul este cu atât mai curajos, cu cât iubeşte mai mult.

Iar cum afectele pot fi îndreptate atât spre aspecte frumoase, pozitive, ziditoare, cât şi spre unele negative, distrugătoare, şi curajul vizează, în esenţă, direcţiile spre care afectul uman tinde cu cea mai mare intensitate. Aşa fiind, se deduce logic că nebunia curajului martirilor creştini derivă din nebunia iubirii lor pentru Adevăr, pentru Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu făcut Om, pentru ca omul să-şi poată împlini vocaţia sa, anume asemănarea cu Dumnezeu.

Dincolo de dimensiunea genetică a existenţei umane – trup şi suflet deopotrivă – există mereu o alegere liberă a omului, în ce privește valoarea sau non-valoarea, alegere care-i marchează și afectivitatea, și curajul.

Cel care iubeşte intens valori autentice, nu poate fi decât curajos până la renunţarea de sine, de dragul valorilor în care crede, pe care le iubeşte. La fel face şi cel care iubeşte intens non-valori. Doar cel care nu prea iubeşte, nu prea are nici curaj, ci este mereu şovăielnic.

Imagine: Vincent Van Gogh, Ramuri înflorite de  migdal, ulei pe pânză, 1890.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 5  februarie 2013.)