Neliniştea cea bună

Calendarul ortodox îl pomeneşte, pe data de 22 ianuarie, pe Sfântul Anastasie Persanul, care a trăit la începutul secolului al VII-lea, şi a ajuns, din fiu de vrăjitor persan, să mărturisească cu viaţa sa Adevărul, adică pe Iisus Hristos.

În general, se admite faptul că orice om este profund marcat, încă de la naştere, de cultura în care se naşte. Iar fiecare cultură fiind produsul unei anumite spiritualităţi, respectiv religii, este de la sine înţeles că nu este tocmai facil să te fi născut într-un anume context cultural, şi apoi să te converteşti, mai ales la deplina maturitate, la altceva. De aceea, cazurile de convertiţi la creştinism din rândul altor culturi decât cea creştină sunt, de regulă, bine cunoscute în istoria Bisericii.

Sfântul Anastasie Persul este un exemplu elocvent în acest sens. El a fost persan de origine, trăind în vremea împăratului Chosroe II, cel care a cucerit şi Ierusalimul, în anul 614. Se numea Magundat înainte de Botezul creștin, iar tatăl său, vrăjitor, l-a învăţat meşteşugul vrăjitoriei.

După cucerirea Ierusalimului, perşii au luat cu ei şi lemnul Sfintei Cruci a Domnului Hristos, ce fusese descoperită pe vremea Împărătesei Elena, şi era un odor de mare cinste, fiind vestit pentru multitudinea miracolelor pe care le trăiau oamenii care se apropiau de el. Lemnul Sfintei Cruci a făcut minuni şi în Persia, iar poporul răspândea vestea că Dumnezeul creştinilor venise la ei. Această veste l-a neliniştit pe Magundat. A început să-şi pună probleme personale, referitoare la Dumnezeu – căci de existenţa Sa probabil nu se îndoia, de vreme ce credea în puterile drăceşti, practicând vrăjitoria – şi la rostul Crucii şi al creştinismului.

Relatarea aghiografică spune că Magundat „fiind biruit de dorul lui Dumnezeu, încerca cu multă osârdie să afle ce este cu Sfânta Cruce.” A întâlnit un creştin care i-a transmis învăţătura despre Cruce şi pătimirile Mântuitorului, şi a decis să se facă şi el creştin. Botezul l-a primit la Ierusalim, cu noul nume Anastasie, şi s-a dedicat lui Hristos în monahism, călugărindu-se în Lavra Sfântului Sava, din Pustiul Iudeii, un loc de mare asceză.

Monahul Anastasie s-a adâncit în studiul învăţăturii creştine şi în dorinţa de a da mărturie de Hristos chiar cu viaţa sa. A ajuns în Cezareea Palestinei, a batjocorit nişte vrăjitori, iar dus fiind la judecată pentru fapta sa, el a fost ucis în faţa împăratului persan însuşi, pentru abdicarea de la credinţa păgână.

Este cinstit pentru moartea sa martirică, pentru curajul de a-L fi mărturisit pe Hristos, şi rămâne un etalon de om care-şi pune probleme relativ la viaţa sa, la credinţa sa, la rostul său fundamental, căutând Adevărul, indiferent în ce cultură s-a născut sau a fost educat.

Imagine: Relicvariul Sfântului Anastasie Persul, păstrat la Domnul din Aachen, Germania.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 22 ianuarie 2013.)