Arta întru spiritualizare

În preajma datei calendaristice care stă sub spectrul genialului artist Mihai Eminescu, se cade a reflecta nu doar la adâncul de frumuseţe al scrierilor sale, rod al unui talent excepţional, dar şi la rostul profund al artei şi al artistului, în genere.

Arta autentică este o călătorie spre Dumnezeu, spre Absolut. După cum pseudo-arta pavează drumul spre infern. Arta creează comuniune, adună omul întru sine şi întreolaltă cu Dumnezeu şi cu semenii; pseudo-arta împrăştie, fărâmiţează sinele şi comunitatea umană.

Omul are impregnate în el, de către Creator, două forţe: capacitatea de a iubi şi capacitatea de a crea. Le poate însă utiliza, pe amândouă, atât în sens pozitiv, cât şi negativ. Poate şi urî, nu doar iubi; poate crea şi urâciune, nu doar frumuseţe.

În virtutea libertăţii date omului de către Dumnezeu, talentul artistic poate fi utilizat pentru a crea artă autentică, pozitivă; dar şi pentru a crea artă cu semnul minus în faţă, pseudo-artă. La fel, setea spirituală din om se poate ostoi cu apropierea iubitoare de Creator, de Absolut, şi implicit de semeni; dar şi cu îndepărtarea de El, cu refugiul în pseudo-spiritualităţi, pseudo-iubire, ură şi egoism. Arta autentică hrăneşte spiritualitatea autentică. Iar pseudo-arta hrăneşte pseudo-spiritualitatea.

Evident, talentul artistic – expresie rafinată a puterii creatoare a omului – nu este identic prezent în toţi urmaşii lui Adam. Unii dintre noi pot fi chiar lipsiţi de el, ceea ce nu ştirbeşte deloc integritatea şi valoarea personală. Nu doar în artă se poate concretiza potenţialul creator uman, ci în orice aspect al vieţii. Există chiar artişti talentaţi care nu pot egala creaţiile ne-artistice, ci simple munci sau activităţi cotidiene, ale unor ţărani.

Nici spiritualitatea nu este prezentă în aceeaşi măsură în toţi oamenii. Unii vin în lume cu o zestre genetică mai bogată, inclusiv spiritual. Dar nevoia de spiritualitate, setea de Absolut este una comună tuturor. Iar arta autentică are menirea de a ostoi această sete, apropiindu-l pe om de Creatorul său, şi de semeni.

Orice formă de exprimare artistică care nu are capacitatea de a da omului „aripi” spre înalt, spre Absolut, este o artă care-şi ratează sensul, menirea. După cum orice om care-şi ostoieşte setea de spiritualitate, de Absolut, cu pseudo-artă, îşi ratează sensul lui firesc. Din această perspectivă, Eminescu este un geniu artistic cu sens, în sens. Iar frânturile de „non-sens” din arta sa, le va fi „şters” Dumnezeu, Care l-a dăruit cu har artistic inegalabil, şi iubeşte, cu certitudine, pe tot omul, iertându-i nedeplinătăţile.

Imagine: Detaliu din manuscris iluminist, de pe pagina Walters Art Museum Illuminated Manuscripts.

(Articol publicat în cotidianul „Evenimentul Regional al Moldovei”, din 19 ianuarie 2013.)